Contractul pentru o serie de lucrări ce presupun investiţii majore în reţelele de alimentare cu apă şi canalizare din localitatea Ocna Sibiului, judeţul Sibiu, a fost semnat luni, 22 aprilie, urmând ca în următoarele 22 de luni să aibă loc lucrările, iar Ocna Sibiului să devină “oraş în adevăratul sens al cuvântului”, după cum a spus primarul localităţii, Ioan Balteş.
„Pentru noi este o mare realizare, pentru că am încercat permanent să obţinem fonduri europene sau guvernamentale pentru acest lucru. Este o investiţie majoră pentru că suntem o localitate cu venituri mici, iar singura noastră sursă de venituri este zona de lacuri. În prezent, există canalizare doar în orasul de jos, unde ţevile sunt foarte vechi, din ’73, iar pierderile sunt foarte mari. În 22 de luni sperăm să terminăm lucrările şi atunci ne vom putea numi oraş în adevăratul sens al cuvântului“, a declarat Ioan Balteş, primar al localităţii Ocna Sibiului.
Timp de 22 de luni vor fi reabilitate peste 10,5 km de conducte de alimentare cu apă. Reţeaua de distribuţie a apei potabile se va extinde cu 4,6 km, iar cea de canalizare cu 14,6 km. Se vor construi, de asemenea, patru staţii noi de pompare ape uzate …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu