La dezbaterea publică organizată de Forumul Constituțional la Sibiu, luni, 22 aprilie, au fost invitați aleșii județului pentru a-și spune punctul de vedere și a dezbate principalele modificări care trebuie aduse Constituției României. Primari, membrii ai Consiliului Județean Sibiu, președintele Consiliului Județean Sibiu, dar și parlamentarii și senatorii de Sibiu au fost prezenți la începutul ședinței deschisă de coordonatorul Forumului Constituțional Cristian Pârvulescu, însă până la finalul ședinței mai mult de jumătate dintre ei au părăsit sala de consiliu.
Au luat cuvantul senatorul Nicolae Neagu și deputații Gheorghe Frăticiu și Ioan Axente, pe teme precum reginalizarea și scăderea pragului de 50 la sută plus unu pentru constituirea cvorumului în caz de referendum si necesitatea păstrării parlamentului bicameral.
După cuvântul celor trimiși să reprezinte județul la București au urmat aleșii locali. Daniela Câmpean, consilier PDL, a criticat graba cu care se dorește schimbarea Constituției României și a susținut menținerea actualului prag de 50 la sută plus unu pentru constituirea cvorumului la referendum.
”Vorbim despre legea fundamentală a statului care , în primul rând, ar trebui să se bucure de stabilitate, durabilitate. Este actul normativ cu cea mai mare încredere în rândul cetățenilor cărora li se adresează. Îmi pun întrebarea, ca și …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu