Ministerul Agriculturii urmează să lanseze, începând cu mijlocul lunii iunie, o sesiune de depunere proiecte care se adresează fermelor de familie şi prin care acestora li se acordă până la 50.000 de euro sprijin nerambursabil, scrie Mediafax.
“Propunerea pe care Ministerul Agriculturii o lansează va da şansa micilor ferme de familie care vor aplica în cadrul programului să crească şi să producă mai mult pentru piaţă, asigurând astfel un venit din ce în ce mai mare membrilor familiei care trăiesc din agricultură”, transmit reprezentanţii Ministerului Agriculturii, într-un comunicat de presă.
Ferma de familie produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. De asemenea, activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei.
În cadrul sesiunii pentru care sunt alocate 50 milioane de euro vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Proiectele pot fi depuse de către persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul măsurii 121, care prin care se sprijină modernizarea exploataţiilor agricole.
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu