Un accident mortal s-a produs în această dimineaţă, în judeţul Sibiu, pe DN 1 în afara localităţii Veştem.
În dimineaţa zilei de astăzi, 26.04.2013, în jurul orei 07.18, pe DN 1, în afara localităţii Veştem, un bărbat, în vârstă de 63 ani, domiciliat în oraşul Avrig, în timp ce conducea un autoturism pe tronsonul de drum DN1, din direcţia Vâlcea – Sibiu, aflându-se pe banda de accelerare, la intersecţia cu drumul de acces în localitatea Veştem, a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar în aceeaşi direcţie de mers, pe banda a doua de rulare a sensului de mers, condus de către un tânăr, în vârstă de 28 ani.
În urma accidentului, a rezultat decesul pasagerului din autoturismul responsabil de producerea accidentului, un bărbat, în vârstă de 79 ani, domiciliat în oraşul Avrig şi vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto din acelaşi autoturism, în vârstă de 63 ani, domiciliat în oraşul Avrig.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de către lucrători din cadrul Biroului Drumuri Naţionale si Europene Sibiu.