Potrivit unui comunicat de presă transmis de E.ON Gaz Distribuţie, pentru cuplarea unor noi conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, alimentarea cu gaze natural va fi întreruptă marţi, 4 iunie, începând cu ora 09.00, pe mai multe strrăzi din municipiul Sibiu.
Este vorba de străzile Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Calea Dumbrăvii, blocuri Cartier “Dioda” şi P-ţa Aurel Vlaicu, iar reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 17.00.
E.ON Gaz Distribuţie solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu