Cea de-a șasea ediție a celui mai mare festival de modă din țară, Feeric Fashion Days, va avea loc în acest an între 25 și 30 iunie. Cele mai spectaculoase prezentări individuale ale acestei ediții de festival se anunță a fi cele din ultimele două zile.
Prezentare din tramvai. Palatul Brukenthal din Avrig. Turnurile de pe Strada Cetății. Biblioteca Astra. Pe scurt, cea de-a cincea ediție a celui mai mare festival de modă. Cea de-a șasea ediție a Feeric Fashion Days va depăși ștacheta ediției anterioare cu locații de prezentare și mai inedite. „Fiecare designer ce va avea în festival prezentare individuală a vizionat locația de desfășurare înainte să își creeze colecția. Toate colecțiile vor fi în completă armonie cu spațiul de desfășurare tocmai pentru a pune în valoare creațiile artistice ale designerilor”, spune Mitichi, organizatorul Feeric Fashion Days.
În curtea Palatul Brukenthal din Avrig va avea loc prima prezentare prin apă din Feeric Fashion Days. Manechinele îmbrăcate în noua colecție semnată Bianca Popp vor defila pe cursul pârâului din curtea Palatului. Terminalul sosiri al Aeroportului Sibiu va găzdui cea de-a doua prezentare individuală, în care modelele vor purta spectatorii într-o călătorie imaginară spre universul designerului Adriana Goilav.
Sibiul istoric își pune din nou amprenta peste cel mai important festival de modă. După pasarela dintre turnurile de pe strada Cetății, Feeric Fashion Days revine în centrul istoric al orașului cu două prezentări cu un puternic iz arhaic. Piața Aurarilor se va transforma într-un „haos controlat”, un loc de întâlnire al modelelor ce pornesc din patru puncte diferite, de pe străduțele înguste ce mărginesc piața sau de pe scările de legătură cu Piața Mică. Tot la lăsarea serii, Pasajul Scărilor se va transforma într-un loc de promenadă pentru această artă a frumosului. Înconjurată de zidurile vechii cetăți, pasarela va lega orașul de sus de cel de jos pentru prezentarea Nataliei Vasiliev.
Cele mai spectaculoase prezentări individuale ale acestei ediții de festival se anunță a fi cele din ultimele două zile. Sâmbătă, în 29 iunie, în Depoul CFR, 20 de fotomodele vor defila de-a lungul liniilor de cale ferată, plecând din depoul de reparații spre placa turnantă, unde șina de cale ferată va roti în fața spectatorilor, întreaga colecție, la 360 de grade. Duminică dimineața, apa din bazinul Băii Neptun se va „retrage” pentru a face loc unei prezentări de modă în bazin. Secția de design vestimentar din cadrul Universității Lucian Blaga prezintă o colecție colectivă ce reunește creații ale studenților din cei trei ani. O parte dintre spectatori vor lua loc de-o parte și de alta a pasarelei, chiar pe fundul bazinului.