Luna iulie este luna teatrului independent la Sibiu. Asociaţia Internaţională de Tineret BECOME organizează, în perioada 1-14 iulie, Sibiu International Fringe Festival, un festival dedicat tuturor proiectelor culturale independente, urmărind promovarea inovaţiei şi a libertăţii creaţiei.
Sibiu International Fringe Festival este gândit după modelul Festivalului Fringe de la Edinburgh si al Festivalului de la Avignon. Edinburgh Fringe Festival a luat naştere în anul 1947 în semn de protest al unor trupe care nu au fost invitate la Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh. În timp, Fringe-ul şi-a câştigat renumele de festival al artelor experimentale, aici prezentându-şi spectacolele creatorii aflaţi în căutarea unei voci proprii, dar şi trupe redutabile care vor să întâlnească un alt fel de public, testându-şi astfel creativitatea. Şi iată că aproape la fel, dar cu 60 de ani mai tarziu ia naştere Sibiu International Fringe Festival.
Tema sub care se desfăşoară această ediţie a festivalului este „inteligenţă”. De ce? Pentru că fără inteligenţă nu poţi oferi calitate.
Pe lângă numeroasele locaţii neconvenţionale festivalul pregăteşte şi două locaţii de teatru. Însă ineditul acestui an constă în faptul că organizatorii doresc implementarea la Sibiu a unui nou concept: “Teatru de Apartament”.
“Şase zile vor fi dedicate acestui tip de reprezentaţii Aici se rupe bariera dintre actor şi spectator, acesta din urmă integrându-se perfect în decorul performance-urilor.” a declarat Graţiela Bădescu actriţă şi coordonator departament marketing festival.
Fringe-ul de la Sibiu aduce împreună artişti tineri din zona independentă, contribuind la dezvoltarea teatrului necontrolat politic, a teatrului ferit de orice alte interese. Artiştii vor fi remuneraţi doar din vânzarea de bilete. Bilete ce vor fi puse în vânzare începând cu data de 24 iunie în locaţiile de desfăşurare a spectacolelor.
“Selecţia a fost făcută de doi actori şi un coregraf, iar spectacolele selectate sunt în proporţie de 90% comedii. Ne dorim ca fiecare ediţie să devină un forum tot mai puternic al artelor spectacolului, iar Fringe să pună bazele unui nou sistem de funcţionare a teatrului în România”, a declarat Cătălin Grigoraş, directorul Sibiu International Fringe Festival.
Programele din ce în ce mai numeroase vor aduce bucurie şi inspiraţie artiştilor invitaţi precum şi publicului sibian, spectacolele urmând să aibă loc atât în spaţii indoor, cât şi în spaţii outdoor. Sibiu International Fringe Festival devine o platformă serioasă în zona independentă a artelor spectacolului, în condiţiile în care actorii şi muzicienii care activează în zona independentă sunt în creştere de la an la an.
Anul acesta în premieră absolută festivalul este susţinut de UNITER – Uniunea Teatrală din România din fondul de timbru teatral şi este co-finaţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu din programul P2 – program de susţinere a acţiunilor de tineret.