Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei a postat pe site-ul instituţiei un proiect foarte important de reconfigurare a traficului:

dezbatere publică pe tema sensurilor unice din vasile aron

Reconfigurarea cartierului Vasile Aaron continuă. Sensurile de circulaţie în perimetrul delimitat de străzile Semaforului şi Vasile Aaron vor fi uşor modificate pentru fluidizarea traficului. Astfel, circulaţia se va desfăşura în dublu sens pe străzile Semaforului, Vasile Aaron, Oaşa, Onceşti, Muncel şi Aleea Valea Frumoasei, pe strada Iezer – în zona pieţei agroalimentare şi un tronson al străzii Negoveanu.

Pe celelate străzi din acest perimetru se va păstra sau institui sensul unic: pe străzile Şureanu şi Electricienilor se va circula dinspre strada Semaforului spre strada Vasile Aaron, iar pe străzile Şoimului şi Iezer în sens invers.

Pe strada Ştefleşti se va circula dinspre strada Oaşa, iar pe un scurt tronson se va circula în dublu sens. Pe strada Negoveanu se va circula dinspre strada Oaşa spre strada Muncel, iar pe tronsonul dintre strada Semforului şi strada Muncel se va circula dinspre Semaforului.

Prima fază de modernizare a acestui cartier a început prin reabilitarea reţelelor de utilităţi. Până în prezent au fost executate lucrări pe străzile Negoveanu, Şoimului, Iezer. Şureanu, Oaşa şi Onceşti. De asemenea, lista de investiţii prevede pentru anul acesta reparaţii capitale la viaductul Vasile Aaron care leagă acest cartier de Lazaret, Guşteriţa şi cartierul Trei Stejari.

În plus, planul de modificare a sistemului de trafic supus dezbaterii publice include crearea unui sens giratoriu pe strada Semaforului, la intersecţia cu străzile Iezer şi Negoveanu.

Aceste propuneri pot fi consultate de cetăţeni pe site-ul instituţiei, eventualele sugestii fiind aşteptate la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică