Cunoscuta bloggeriță de fashion Carmen Negoiță a fost aleasă de organizatorii americani pentru a fi membru al juriului marii finale a concursului Miss Models International.

carmen negoiță s-a pozat la sibiu alături de concurentele miss models international

Fashionista, renumită pentru pictorialele sale interesante, a avut privilegiul de a le cunoaște personal pe cele 20 de concurente și, cu această ocazie, a creat 20 de tricouri imprimate cu mesaje de susținere a țărilor participante.

Costumate în pantaloni scurți și purtând piesele vestimentare realizate de Carmen Negoiță, finalistele, împreună cu fashionista, au realizat o ședință foto în parcul Sub Arini din Sibiu.

“Fetele sunt foarte interesante, mai ales că provin din toate colțurile lumii, din Korea și Rusia până în Haiti și Canada. Mă fascinează acest tip de concursuri pentru că reunește tipologii atât de diverse de modele, de diverse rase. Le-am găsit încântate de ce au văzut în Sibiu. Nu știau multe despre țara noastră și au fost plăcut surprinse. În plus, mi-a săltat inima de bucurie când mi-au spus că au intrat pe blogul meu și că le place ce fac. Știau de rochia mea gonflabilă și de cămașa în oglindă pe care am creat-o”, declară Carmen Negoiță.

Fashionista va fi prezentă vineri seară în Piața Mare din Sibiu unde va asista la finala Miss Models International și va decide, alături de alti membri ai juriului, cine merită să câștige competiția.

La masa juriului se va afla și Cătălin Botezatu. Spre deosebire de Carmen, designerul nu a reușit până acum să le întâlnescă de finaliste. Cu toate acestea, le va evalua săptămâna aceasta prin teleconferințe prin satelit.

În cadrul finalei din Piata Mare, între probele de concurs, Alex Velea și Antonia vor cânta pentru cele câteva mii de spectatori ce vor putea urmări evenimentul.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică