Potrivit Mediafax, Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat, vineri, 12 iulie, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
Relu Fenechiu a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian.
Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002 – 2004, şi Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004 – 2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.
Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002 – 2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.
Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
Potrivit aceleiași …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu