Administraţia locală a alocat din bugetul local pentru investiţiile din acest an de la Spitalul de Pediatrie o sumă de 9,1 milioane de lei, aceasta incluzând contribuţia la proiectul finanţat din fonduri structurale numit Centrul de Cercetare în domeniul medicinei neurologice pediatrice – CEFORATEN.
La sfârşitul lunii iulie lucrările de mansardare şi modernizare a etajelor I şi II din corpul A a clinicii situate pe strada Pompeiu Onofreiu se vor încheia. Aceste lucrări au fost finanţate din bugetul local, valoarea lor fiind de aproximativ 1,5 milioane de lei.
Lucrările de modernizare continuă
În luna august Spitalul de Pediatrie va promova o procedură de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de modernizarea şi igienizarea parterului şi demisolului corpului A a clinicii situate pe strada Pompeiu Onofreiu precum şi pentru modernizarea secţiei de boli infecţioase situată pe strada Transilvaniei. Lucrările au fost evaluate la aproximativ 700.000 de lei, sumă alocată din bugetul local.
În luna septembrie Spitalul de Pediatrie va promova o procedură de achiziţie pentru lucrările de modernizare a pavilionului A şi B al clinicii de pe strada George Bariţiu. Valoarea acestor lucrări este estimată la 1,2 milioane de lei şi vor presupune refacerea instalaţiilor de utilităţi, modernizarea grupurilor sanitare, schimbarea uşilor şi geamurilor şi refacerea tencuielilor şi zugrăvelilor.