31 iulie 2013
Câteva tronsoane vor fi gata la până la sfârşitul acestui an, însă la tronsoanele scoase la licitaţie în august anul trecut nici acum nu au fost semnate contractele, astfel că mai devreme de finele anului 2014-primăvara anului 2015 nici nu se poate vorbi că vor fi finalizate lucrările la porţiunea de la Nădlac la Sibiu.…
Intre zece si 20 de milioane de euro erau estimarile vehiculate de specialisti la finele lui 2011, cand Ilie Vonica – managerul grupului de firme Polisano – vindea noua clinici de dializa Polisano catre operatorul german de servicii de dializa Diaverum. La cele noua clinici apelau aproximativ 850 de pacienti (din cei 9.000 de pacienti…
In locul fostei agentii CFR din cladirea situata pe strada Nicolae Balcescu si care a adapostit Consiliul Dirigent va fi amenajat un fast-food. Al patrulea din lantul sibian Big/Super Mamma. `Noi vrem sa deschidem, dar deocamdata sunt niste probleme acolo, pe partea de instalatii si asa mai departe. Acum, cu aceste ploi, a intrat foarte…
Combinaţia dintre ciorapi şi sandale a fost declarată cea mai mare eroare vestimentară a tuturor timpurilor, potrivit unui sondaj de opinie realizat de reţeaua de magazine britanice Debenhams, scrie Agerpres. Potrivit sursei citate mai sus, un reprezentant al reţelei de magazine a declarat că, în pofida faptului că această asociere dintre ciorapi şi sandale…
Vizitatorii Muzeului Municipal Mediaş pot de astăzi să afle informaţii despre exponate cu ajutorul telefonului mobil. Muzeul Municipal Mediaş este partener într-un proiect de valorificare a patrimoniului cultural naţional în mediul virtual, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.În cadrul acestui proiect au fost realizate 12 expoziţii tematice virtuale. Noutatea absolută este aceea că la expoziţia…
Senatorul UDMR Marko Bela considera ca regionalizarea nu se va face in acest an si afirma ca Uniunea nu va accepta ca prin acest proces sa aiba loc o slabire sau o destramare a judetelor in care reprezentantii comunitatii maghiare sunt majoritari. "Trebuie sa va spun sincer ca eu nu sunt deloc dezamagit daca se…
SC APĂ CANAL SA anunţă că pentru cuplarea retelelor de apa efectuate pe str.Toparceanu, vineri 2 august a.c. intre orele 8,00 – 16,00 se va intrerupe furnizarea apei potabile pentru abonatii de pe strazile Toparceanu si Livezii partial (intre str. Aviatiei – str.G.Toparceanu). Lucrarile sunt efectuate de SC TERRA BUILDING SRL. ”SC APA CANAL SA…
63 de anagajatori sibieni pun la dispozitia celor aflati in cautarea unui loc de munca, prin intermediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu, 330 de posturi vacante. Cele mai multe sunt disponibile in Sibiu (291), Agnita (16), Cisnadie (15) si Medias (8). `Din totalul locurilor de munca, 64 se adreseaza persoanelor cu studii…
Municipalitatea va amenaja prin intermediul Gospodăriei Comunale un spaţiu pentru maşinile oferite spre vânzare. De asemenea se intenţionează achiziţionarea unui utilaj pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.Primăria Mediaş vrea ca Gospodăria Comunală să devină societate cu capital integral public. În acel moment îi va transfera şi parcările din oraş, iar ulterior se va trece la amenajarea…
Dat ca, aproape transferat la Pandurii Târgu-Jiu de o parte a presei locale, fundaşul Zarko Markovici a avut o ofertă din partea gorjenilor. Preşedintele executiv, Eugen Pîrvulescu, spune că a existat un interes în iarnă, însă acum nu poate fi vorba de aşa ceva. Lotul Pandurilor s-a antrenat aseară la Mediaş înainte de a pleca…
Teodor Neamţu, primarul Mediaşului vrea să instituie ordinea în municipiul de pe Târnava Mare, motiv pentru care, miercuri, în cadrul conferinţei de presă a anunţat măsuri fără precedent împotriva şoferilor care staţionează cu maşinile în locuri nepermise, precum şi pentru vandalii oraşului, care anul trecut au adus prejudicii de peste 60.000 de lei. Peste măsură…
Proiectiile speciale revin in plin sezon estival la Cinemateca Astra Film. Joi, 1 august, de la ora 18:00, va fi proiectat filmul `Noosfera` din selectia oficiala AFF 2012, rasplatit cu Premiul `Realitati Romanesti`. Ileana Stanculescu si Artchil Khetagouri suprind portretul excentricului profesor de sociologie, Nicolae Dumitru, care crede ca dragostea adevarata este posibila. Teoria lui…
Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă are în baza sa de date săptămâna aceasta un număr de opt locuri de muncă. Acestea se adresează majoritatea persoanelor cu studii medii, iar unul singur este pentru persoane cu studii superioare. Mai jos puteţi vedea şi care sunt cele opt locuri de muncă disponibile. Meseria Locuri…
Proiecţiile speciale revin, în plin sezon estival, la Cinemateca Astra Film. Cu o tradiție de câţiva ani încoace, ziua de joi, în oraşul Sibiu este zi de Cinematecă, iar primele proiecții de anul acesta sunt Noosfera și Singur acasă. Proiecția filmului Noosfera, din selecţia oficială AFF 2012, răsplătit cu Premiul „Realităţi Româneşti” va avea loc în…
Muzeul ASTRA organizează în 3 şi 4 august şcoala de vară de cultură rromanes T-aves baxtalo! Urarea „T-aves baxtalo!” („Să fii fericit, norocos!”) este frecvent întâlnită în comunităţile de rromi din România şi din alte ţări, fiind utilizată de fiecare dată când se întâlnesc două persoane, în împrejurări obişnuite şi/sau la botezuri, la nunţi, la…
Producători din domeniul panificației se plâng de reducerea TVA-ului de la 24 la sută la numai 9 la sută, spunând că măsura nu este în avantajul lor și că va avea un efect contrar celui scontat. Potrivit acestora, masura de a reduce TVA-ul la pretul produsului finit și nu la materiile de baza îi va…
În urma unei ploi torențiale, mai multe locuințe din municipiul Sibiu au fost inundate, în noaptea de marți spre miercuri, relatează Mediafax. Pentru scoaterea apei din gospodării Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit cu cinci autospeciale și 20 de cadre. S-a intervenit în zece locuri unde pompierii au fost solicitați pentru a ajuta…
590 de cadre didactice s-au prezentat la examenul de titularizare in judetul Sibiu, desi pentru examen s-au inscris 743 de profesori. 153 de candidati au absentat `posibil pentru ca nu s-au pregatit suficient, caci e un examen greu de luat`, cred cei care s-au prezentat si au iesit dezamagiti de gradul inalt de dificultate al…
„SC APĂ CANAL SA anunţă că joi 1 august a.c. intre orele 8,00 – 18,00 se va intrerupe furnizarea apei potabile pentru blocurile cu zece nivele de pe strazile Semaforului, Negoveanu, Muncel, Oncesti, Valea Frumoasei, in vederea cuplarii noii retele de apa si a bransamentelor. Lucrarile sunt executate de SC UNIVERSAL BUSINESS SA in cadrul…
Apa Canal anunta ca joi 1, august, intre orele 8:00 – 18:00 se va intrerupe furnizarea apei potabile pentru blocurile cu zece etaje de pe strazile Semaforului, Negoveanu, Muncel, Oncesti si Valea Frumoasei in vederea cuplarii noii retele de apa si a bransamentelor. “Lucrarile sunt executate de Universal Business in cadrul Contractului de lucrari "Extinderea…
Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR) spera ca aceasta masura de reducere a TVA la paine si produsele de panificatie va fi extinsa si la alte alimente, potrivit mediafax.ro. …citeste articolul integral …
Un bărbat de 25 din ani din judeţul Călăraşi, a fost transportat marţi, 30 iulie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu cu politraumatism prin strivire după ce a fost prins între o autospecializată care circula pe DN 14, judeţul Sibiu şi un buldo-escavator, bărbatul aflându-se în timpul orelor de serviciu. Accidentul a avut loc…
Pseudotârgul auto care funcţiona de ani buni la Mediaş chiar în parcarea din coasta primăriei, acolo unde autoturismele sunt expuse spre vânzare ocupând locurile de staţionare de pe strada Mihai Eminescu (foto) va dispărea începând de săptămâna viitoare. Întruniţi luni seara în şedinţă ordinară, consilierii medieşeni au decis să fie acordate amenzi cuprinse între 300…
Locatarii din cartierul Trei Stejari s-au trezit, azi-noapte, cu apa in case, in urma ploilor abundente. Oamenii se plang ca au facut nenumarate sesizari la Primarie, insa niciodata nu s-a rezolvat nimic. Potrivit proprietarilor, canalizarea din cartier nu face fata unui debit mare de apa si se intampla des sa fie inundati. Ploaia de azi-noapte…