84 de contestații au fost depuse în sibiu la examenul de titularizare. prima ședință de repartizare are loc vineri

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Sibiu, 84 de candidați la examenul de titularizare din acest an au contestat modul în care comisia de evaluare i-a notat la acest examen. Din totalul contestațiior depuse la sediul IȘJ, 20 sunt numai la educatoare. 

84 de contestații au fost depuse în sibiu la examenul de titularizare. prima ședință de repartizare are loc vineri

De asemenea, 11 candidați nu au fost notați la acest examen de comisia de corectare a lucrărilor, pe motiv că au pus unul sau mai multe semne distinctive în lucrare, iar dintre aceștia nouă au depus și ei contestație.

Lucrările pentru care s-a solicitat recorectarea vor fi resigilate și trimise la recorectare spre o nouă comisie, miercuri, 7 august. Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate joi, 8 august.

Procentul de promovare (note peste 5), înainte de constestaţii, la concursul pentru ocuparea posturilor din învăţământul preuniversitar din judeţul Sibiu este de 82,42 la sută. 340 dintre candidaţi au obţinut note peste 7, notă care le dă posibilitatea de titularizare, reprezentând un procent de 57,62 la sută din totalul candidaților.

Repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc la nivelul centrelor de concurs, în zilele de 9 şi 12 august. Miercuri, 14 august, se va desfăşura repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

84 de contestații au fost depuse în sibiu la examenul de titularizare. prima ședință de repartizare are loc vineri  84 de contestații au fost depuse în sibiu la examenul de titularizare. prima ședință de repartizare are loc vineri  84 de contestații au fost depuse în sibiu la examenul de titularizare. prima ședință de repartizare are loc vineri

Ultima oră

Comentariul meu

Publică