Complexul Naţional Muzeal ASTRA, în colaborare cu Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Mărginimea Sibiului” şi Asociaţia de prietenie „Ille et Vilaine – Sibiu”, organizează în perioada 17-18 august, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber) cea de-a doua ediţie a Târgului de bucate tradiţionale „Branduri transilvănene”.
În deschiderea târgului, între orele 11:00-13:00, în sala de conferinţe a Centrului ASTRA pentru Parimoniu, va avea loc un seminar de specialitate la care vor participa şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În cadrul seminarului vor fi prezentate următoarele teme : produse tradiţionale-modificări în legislaţie (prezintă director general Viorel Morărescu), rasa mangaliţa (prezintă preşedintele Asociaţiei producătorilor de produse tradiţionale Satu Mare, ing. Ioan Tătăran).
Producătorii din opt judeţe ale ţării (Alba, Arad, Braşov, Maramureş, Harghita, Satu-Mare Sălaj şi Sibiu) vor oferi cumpărătorilor bucate atent selecţionate precum : telemea, urdă şi unt de Sibiu, brânză de burduf Loman (Alba), preparate din carne de porc rasa mangaliţa, dulceaţă de prune (Silvoiţa), prăjituri maramureşene (Satu-Mare), plăcintă întinsă de Turnu (Arad), kurtoş, pâine (Harghita), pălincă (Sălaj), brânză de burduf în coajă de brad (Braşov) şi multe altele.
Atelierele culinare vor permite familiarizarea cu modul de preparare a pălincii de Sălaj, precum şi a unor specialităţi culinare specifice zonei Mărginimii Sibiului. În cadrul acestei ediţii, Asociaţia de prietenie „Ille et Vilaine – Sibiu” va propune o animaţie culinară sub genericul Din Alpii Savoiei până în Alpii Transilvaniei, susţinută de Guy Maurice Chatelet, ghid şi animator montan, originar din Savoia, Franţa. Vor fi prezentate salade savoyarde, ratatouille savoyard şi file de peşte la grătar. Vizitatorii vor lua parte la un spectacol de cântece şi dansuri populare din Alba, Maramureş şi Sibiu. Vizitarea târgului se face pe baza abonamentelor de intrare în Muzeul în aer liber.
Târgul de ţară, organizat în Muzeul în aer liber, la sfârşitul fiecărei săptămâni, în zilele de sâmbătă şi duminică, din aprilie până în octombrie, s-a dovedit un real succes, judecând după numărul mare de vizitatori care au devenit clienţi fideli ai producătorilor care expun aici săptămânal.
„Ne-am asumat riscul unei pieţe fluctuante şi a unei puteri de cumpărare mici de pe piaţa românească. Târgul de ţară s-a dovedit a fi ceea ce este târgul în mod tradiţioanl, un punct de socializare şi un bun barometru pentru relaţia vânzător-cumpărător. Oamenii ştiu să-şi pună în valoare calităţile produselor şi să vândă povestea din spatele acestora” a declarat Mirela Iancu, sef secţie Managementul proiectelor, din cadrul C.N.M. ASTRA.
La acest târg nu veţi găsi decât produse preparate după reţete tradiţionale. Pregătirea unui produs nu are voie să folosescă alte ingrediente decât cele pe care le întrebuinţau bunicii noştri. Vă dau un exemplu : dintr-un kilogram de muşchiuleţ de porc, la noi se prepară o jumătate de kilogram de produs, faţă de trei kilograme de produs în alte părţi, unde se folosesc soia, apă şi stabilizatori. Vă asigur că dacă mâncaţi din târg, mâncaţi mai puţin cu 60%, pentru că senzaţia de saţietate e mai mare ”a spus Gheorghe Budrală, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „ Mărginimea Sibiului”.
Program Târgul de bucate tradiţionale „Branduri transilvănene”
Sâmbătă, 17 august
ora 10 :00 Deschiderea târgului
ora 11 :00-13 :00 Seminar
ora 10 :30- 16 :00 Ateliere culinare
ora 11 :00-13.00 Program artistic : Cântece şi dansuri populare din zona Alba, Maramureş şi Sibiu
Duminică, 18 august
ora 10 :00 Deschiderea târgului
ora 10 :30- 16 :00 Ateliere culinare
ora 12 :00- 13 :00 Program artistic : Cântece şi dansuri populare din zona Alba, Maramureş şi Sibiu
ora 17 :00 Festivitatea de închidere a celei de-a doua ediţii a Târgului de bucate tradiţionale „Branduri transilvănene”