Cinci mașini ale Poliției sibiene dotate cu aparate radar vor fi amplasate pe DN14 în cursul zilei de miercuri.
Din vara acestui, pe porțiuni întinse din DN14 – drum aflat în lucru de doi ani – a fost așternut penultimul strat de asfalt, fapt ce îndeamnă tot mai mulți șoferi să depășească limitele legale de viteză. Polițiștii sibieni invocă printre motivele acestei acțiuni ”asigurarea unui climat de siguranță civică” și ”crearea unui cadru operațional necesar diminuării riscului rutier”.”Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii rutieri vor folosi cinci echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare amplasate în sistem cascadă”, informează polițiștii într-un comunicat de presă.
În afara vitezei, polițiștii vor fi atenți și la purtarea centurii de siguranță, precum și la ”mijloacele de retenție pentru copii”.
Tags:
Del.icio.us
TweetThis
Digg
StumbleUpon
Comments: 0 (Zero), Be the first …
Citește mai departe pe: Nova TV Medias