Potrivit legii din Romania, învăţămanul obligatoriu este gratuit pentru toţi copii, însă, în realitate, costurile pentru un an scolar în învatamantul preuniversitar nu difera cu mult faţă de un an scolar universitar. Si asta pentru că scolile din Romania, în care lipsurile sunt foarte mari, au găsit modalităţi prin care să scoată bani din buzunarele părinţilor.
Situaţia prezentată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu este destul de “roz”. Se pare că tot ce trebuie să facă un parinte e să-şi aducă copilul la şcoală.
„Conform legii Educaţiei Naţionale din 2011, în Romania învăţământul de stat obligatoriu este gratuit. Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul de stat obligatoriu, particular şi confesional acreditat. Este interzisă strângerea de către cadre didactice a fondului şcolii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Livia Creţulescu.
Însă principiul: „nu trebuie, dar poti sa dai pentru că ne trebuie” si-a gasit un cadru legal şi în contextul în care legea INTERZICE strângerea fondului şcolii sau al clasei, cum era cunoscut până în 2011: constituirea de Asociaţii de Parinţi, al căror rol este bine cunoscut şi la nivelul Inspectoratului Scolar Judeţean Sibiu: acela de a strânge fonduri pentru …
Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu