După ce au parcurs Ţara Oltului şi Mărgnimea Sibiului, Zilele Culturale ale Judeţului Sibiu poposesc în week-endul 5-6 octombrie 2013 pe Valea Hârtibaciului. La această ediţie, gazda evenimentelor va fi comuna Nocrih, locul de naştere al baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803).
Eveniemente cultural-artistice vor avea loc şi în alte localităţi de pe Hârtibaciu precum Roşia, Marpod, Alţâna sau Ruja (sat aparţinător oraşului Agnita).
Ca şi la ediţiile precedente, Consiliul Judeţean Sibiu, prin instituţiile de cultură aflate în subordine (Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Biblioteca Judeţeană ASTRA, Filarmonica de Stat Sibiu, Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul Junii Sibiu, la care se adaugă partenerii în acest proiect: Universitatea Lucian Blaga, Palatul Copiilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Camera Agricolă) a conceput un program cultural variat care să răspundă cât mai multor gusturi.
Sibienii şi turiştii vor fi întâmpinaţi pe Valea Hârtibaciului cu muzică clasică şi muzică de fanfară, expoziţii de fotografii, de desene, jucării din fructe de pădure, filme documentare, spectacol de teatru, biblioatelier pentru copii, cerc de acordeon şi atelier de pictură şi, bineînţeles, cu mult apreciatele spectacole folclorice.
Iubitorii cântecului şi jocului popular îi vor putea asculta duminică, 6 octombrie, de la ora 13, la Căminul Cultural din Nocrih pe îndrăgiţii interpreţi Mariana Anghel, Nineta Popa, Carmen Popovici Dumbravă, Veta Biriş şi Aurel Tămaş, alături de dansatorii şi soliştii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.Ziua Fermierului la Roşia
Sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 13, la Casa de Cultură şi Sport din comuna Roşia, în cadrul Zilelor Culturale se va sărbători Ziua Fermierului, eveniment ajuns la ediţia a XII-a. Cei prezenţi pot vizita expoziţia de animale, utilaje, furaje şi produse agricole şi pot cumpăra din recoltele toamnei direct de la producători. Programul artistic îi va avea ca protagonişti pe membrii Ansamblului Cindrelul-Junii, dar şi pe elevii Şcolii Generale din Roşia, Nou, Daia şi Caşolt, precum şi elevii Şcolii Populare de Arte „Ilie Micu”.Dansul generaţiilor la Ruja
Duminică, de la ora 14, la Căminul Cultural din Ruja, va avea loc cea de-a X-a ediţie a manifestării „Dansul Generaţiilor”. Vor urca pe scenă Ansamblul Folcloric al Şcolii cu clasele I-VIII G.D.Teutsch, formaţia de teatru a Colegiului Tehnic “AT Laurian “ Agnita, Formaţia de dansuri de la Clubul Elevilor Agnita, Taraful Casei de Cultură, Soliştii vocali ai Casei de Cultură, Grupul vocal al Şcolii Populare de Artă „ Ilie Micu „- clasa externă Agnita, Ansamblurile folclorice „Hârtibaciul” şi „Cununa” ale Casei de Cultură, Corul Asociatiei “Sf. Nicolae” Agnita şi Asociaţia „Breasla lolelor”.
Excursie „Drumul naturii pe Valea Hârtibaciului”
Întrucât ediţia de toamnă a Zilelor Culturale ale Judeţului Sibiu are drept scop şi promovarea atracţiilor turistice, sibienii sunt invitaţi duminică la o excursie pe Valea Hârtibaciului, cu pornire la ora 9 din parcarea de la Sala Thalia şi opriri la Cornăţel, unde se pot plimba cu ciclodezina, la Nucet, unde li se pregăteşte un picnic bio, la Nocrih, Marpod, cu vizitarea unei ferme de bivoli, şi Ilimbav, atracţia turistică fiind biserica din lemn. Sosirea la Sibiu va fi în jurul orei 10. Costul acestei excursii este de 75 lei/persoană.