Propunerea de buget pentru anul 2014 prevede o sumă de 6.299.000 lei destinată lucrărilor la peste 30 de clădiri în care funcţionează creşele, grădiniţele, şcolile generale şi liceele sibiene. În 2013 suma alocată pentru lucrări în clădirile unităţilor de învăţământ a depăşit 5 milioane de lei.
În 2014 vor continua lucrările de reabilitare a faţadei şi înlocuirea tâmplăriei la grădiniţa nr. 20, execuţia rampei pentru persoane cu handicap la şcoala nr. 8 şi execuţia ferestrelor la Colegiul Naţional Samuel Brukenthal.
Cele mai mari lucrări noi sunt planificate la Colegiul Tehnic Independenţa şi la Colegiul Economic George Bariţiu unde se vor amenaja săli de clasă. O lucrare de mare amploare este aceea de refacere a acoperişului şi a faţadei Liceului Avram Iancu. De asemenea, sala de sport de la şcoala gimnazială nr. 2 va fi reabilitată în acest an prin refacerea tencuielilor, refacerea pardoselilor şi montarea unui sistem de ventilaţie care să evite acumularea umezelii, sala fiind situată la demisolul clădirii.
În 2014 se vor efectua lucrări la reţelele de utilităţi la următoarele unităţi de învăţământ: reabilitarea instalaţiei de apă la grădiniţa nr. 5, instaţia de gaz la grădiniţele nr. 14, 37 şi 38, instalaţia termică la grădiniţele nr. 22 şi 38 şi la colegiile O. Ghibu şi O. Goga şi instalaţia electrică la şcoala gimnazială nr. 20, şcoala nr. 23 şi Colegiul O. Ghibu.
Tâmplăria va fi înlocuită la şcoala nr. 1, la şcoala nr. 8, la şcoala nr. 13, la şcoala nr. 25, la grădiniţa nr. 42, la şcoala Regele Ferdinand şi la şcoala gimnazială I.L. Caragiale.
Faţada grădiniţei nr. 16 va fi reabilitată şi va fi înlocuită tâmplăria. La grădiniţele nr. 5 şi nr. 14 va fi refăcut sistemul de drenaj şi hidroizolaţia. La grădiniţa nr. 15 va fi reabilitată spălătoria, iar la grădiniţa nr. 33 se va reabilita gardul. Vor fi montate sisteme de alarmă la grădinţa nr. 22, la şcoala nr. 23, iar la şcoala nr. 2 se va realiza un sistem şi zid antiincendiu. La grădiniţa nr. 29 va fi executată izolarea termică, sistemul pluvial şi va fi reabilitat gardul. Grupurile sanitare vor fi reabilitate la şcoala nr. 21 şi la Liceul O. Ghibu. La grădiniţa nr. 36 va fi amenajată sala de mese, termosistemul va fi executat la atelierele de la Colegiul Tehnic Energetic şi la sala de sport a Colegiului Andrei Şaguna. La Colegiul Gh. Lazăr va fi refăcut soclul clădirii, iar la Liceul C. Noica şi la Colegiul Tehnic Terezianum vor fi create rampe pentru persoane cu handicap.
La aceste lucrări se adaugă achiziţia de sobe, hote, cuptoare, maşini de spălat, boilere, centrale termice, calculatoare şi sisteme de alarmă în valoare estimată de 181.000 lei, iar pentru lucrările de proiectare ce urmează a fi realizate anul acesta au fost prevăzuţi 114.500 lei.