Pilotul Adrian Iovan a murit în accidentul aviatic din județul Alba, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din MAI. Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite de un pădurar.
Dan Mircea Petrescu, din cadrul Salvamont Bihor, a declarat, la rândul său, că pilotul este mort şi că avionul „este făcut praf”.
„O persoană a fost dusă pe braţe la un drum, iar ceilalţi cinci răniţi au venit pe picioarele lor, însă niciunul nu este bine. Vă daţi seama că este un avion care a căzut. Avionul este făcut praf”, a spus Petrescu.
Pilotul Adrian Iovan a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu, când a anunţat că va coborî la o altitudine de 2.100 de metri, mai mică decât cea normală, pentru că nu vedea nimic din cauza ceţii, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele Romatsa, Aleodor Frâncu.
Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a precizat că aeronova condusă de Iovan a plecat în scop umanitar, pilotul având ultima convorbire cu ei după ce a depăşit zona Sibiului.
Pilotul ar fi anunţat atunci că va cobarî la 2.100 de metri, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, explicând că nu vede nimic din cauza ceţii.
„A coborât pentru a vedea spaţiul. În acel moment, s-a pierdut legătura cu el. De la început, s-a ştiut că sunt condiţii meteo nefavorabile, dar au plecat în această cursă umanitară. Şi faptul că a reuşit să coboare aeronava într-o zonă extrem de dificilă din punct de vedere al reliefului şi al condiţiilor meteorologice este un succes al pilotului”, a declarat preşedintele Romatsa.
Frâncu a mai spus că echipa medicală era aşteptată să ajungă la Oradea în jurul orei 16.00 şi a precizat că nu exclude ca la aparatul de zbor să fi apărut probleme tehnice.
Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor.
Iovan avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir.
După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.
Prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat corespondentului MEDIAFAX că au fost luate toate măsurile pentru coborârea victimelor de pe munte şi preluarea lor de către echipajele medicale.
El a spus că răniţii sunt coborâţi un kilometru pe jos până la o zonă unde pot ajunge maşini de teren, iar de acolo vor fi transportaţi aproximativ 20 de minute până în comuna Horea, de unde vor fi preluaţi de ambulanţe.
Prefectul de Alba a spus că au fost luate măsurile pentru crearea unui culoar unic pe direcţia Horea-Huedin-Cluj, unde vor fi transportaţi răniţii pentru îngrijiri medicale.