se vând bilete pentru festivalul internațional de teatru sibiu 2014

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă punerea în vânzare a biletelor pentru cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc anul acesta în perioada 6 – 15 iunie.

Pentru evenimentele din programul prezentat anul acesta la Sibiu, organizatorii au pus în vânzare peste 20.000 de bilete. Preţul unui bilet variază între 10 şi 40 de lei, în funcţie de eveniment şi locul în sală. Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va reuni timp de 10 zile participanţi din 70 de ţări, ce vor prezenta 350 de evenimente în 66 de spaţii de joc, aşteptând zilnic un public estimat la 62.000 de spectatori. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă probabil cel mai complex festival anual din România, fiind recunoscut internaţional ca cel de-al treilea festival de artele spectacolului din Europa ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa).

se vând bilete pentru festivalul internațional de teatru sibiu 2014

Accesul publicului la evenimentele programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, bd. Nicolae Bălcescu nr. 17 (de luni până vineri între orele 11:00 şi 18:00, iar sâmbăta între orele 11:00 şi 15:00), precum şi în reţeaua naţională a magazinelor Domo, Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti sau online pe www.eventim.ro. Intrarea este liberă pentru evenimentele în aer liber, precum şi la evenimentele speciale (conferinţe speciale, spctacole-lectură şi film).

Accesul în spaţiile de joc acoperite va fi permis pe baza prezentării unui bilet valid, pentru o singură persoană, o singură dată. Biletul pe baza căruia se va face accesul trebuie păstrat pe toata durata evenimentului.

Nu se pot face rezervări de bilete pentru spectacolele din cadrul Festivalului, locul în sala de spectacol fiind garantat doar prin cumpărarea biletului. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu acceptă plata cash, cu cardul de credit (Visa Maestro şi Mastercard), precum şi prin ordin de plată.

Intrarea în sala de spectacol după ora de începere a evenimentului, aşa cum apare aceasta tipărită pe bilet, nu este permisă. Neprezentarea la timp la spectacol duce la anularea biletului fără dreptul de rambursare sau utilizare la o altă reprezentaţie.

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu oferă reduceri la bilete pentru elevi, studenţi şi pensionari doar pe baza unui document justificativ ce trebuie prezentat la intrarea în sala de spectacol. În cazul în care spectatorul nu îşi poate dovedi calitatea de elev, student sau pensionar, organizatorii îi poate refuza accesul în sală, fără a rambursa biletul sau până la achitarea diferenţei de preţ pentru bilet întreg.

Este interzisă folosirea telefoanelor mobile, a aparatelor foto, precum şi a celor de înregistrare video sau audio pe toată durata de desfăşurare a evenimentelor indoor.

În caz de îmbolnăvire a unui actor sau în caz de forţă majoră, organizatorii îşi rezervă dreptul de a face modificări în programul de spectacole, iar biletele vândute pot fi rambursate sau reînnoite pentru o altă reprezentaţie. Sumele rezultate din costurile suplimentare (transport, hotel, curier, taxe bancare etc.) nu vor fi acoperite de către organizator.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică