Încercările repetate ale PSD de a muta sediile Romgaz şi Transgaz de la Mediaş la Bucureşti provoacă panică printre medieşeni. Cele două mari companii sunt, practic, ”inima” acestui oraş, iar transferul lor către Capitală ar avea un impact devastator din punct de vedere social şi economic.
Prezentă la Mediaş, cu ocazia manifestărilor prilejuite de ziua de 1 mai, Diana Pavelescu, preşedintele Forţa Civică Sibiu şi candidatul de pe locul doi al partidului la alegerile Europarlamentare, a fost abordată de medieşeni cu cerinţa de a face toate demersurile pentru a stopa intenţiile PSD.
„După ce că şi aşa nu avem locuri de muncă, dacă ne mai iau şi Romgaz şi Transgaz înseamnă că distrug acest oraş, care şi aşa o duce foarte greu”, spune domnul Vasile, care după 50 de ani de muncă trebuie să trăiască dintr-o pensie de nici 1000 lei.
Medieşenii se plâng de lipsa acută a locurilor de muncă dar şi de nivelul ridicat de corupţie. „Ne-am săturat de mincinoşi şi de corupţi! Toţi de până acum nu au făcut decât să mintă şi să fure, iar noi nu avem unde să muncim. Soţul meu are 56 de ani şi de doi ani nu mai are de lucru, pentru că nimeni nu îl mai angajează. Nenorocirea este că nici tinerii nu îşi mai pot găsi un serviciu”, susţine o doamnă care, la cei peste 50 ani este fericită că măcar ea are un loc de muncă.
„Din nefericire, situaţia de la Mediaş este una foarte dificilă, iar dacă actualul Guvern şi-ar duce la îndeplinire planurile, acelea de a transfera Romgaz şi Transgaz la Bucureşti, nu doar pentru Mediaş ar fi un dezastru, ci pentru întreaga zonă. Economia s-ar prăbuşi iremediabil, pentru că nu vorbim aici doar de angajaţii celor două companii care, în mare parte, ar rămâne fără slujbe, ci de o întreagă industrie dezvoltată în domeniul gazelor. Sunt foarte multe firme mai mari sau mai mici care trăiesc şi asigură locuri de muncă datorită Romgaz şi Transgaz. Forţa Civică va face tot ce îi stă în putere pentru ca cele două companii să rămână în continuare aici, la Mediaş, unde le este locul”, a declarat Diana Pavelescu.
În privinţa locurilor de muncă, candidatul Forţei Civice la alegerile europarlamentare spune că atât autorităţile locale cât şi companiile trebuie consiliate şi încurajate să acceseze fonduri europene.
„Avem nevoie de banii europeni pentru a putea crea noi locuri de muncă. Autorităţile locale şi firmele trebuie sprijinite să atragă cât mai mulţi bani, iar pentru asta trebuie simplificate procedurile de accesare. Misiunea unui europarlamentar nu este doar de a face act de prezenţă în Parlamentul European, ci de a utiliza pârghiile pe care le are, pentru a sprijini comunităţile pe care le reprezintă. El trebuie să fie prezent activ printre oamenii care i-au dat votul, şi atunci când există o problemă să ajute la rezolvarea ei. Dacă nu sunt locuri de muncă, aşa cum este cazul la Mediaş, dar nu numai, trebuie să îndrume comunitatea să atragă fonduri europene pentru a dezvolta afaceri, iar dezvoltarea afacerilor, indiferent de domenii, aduce automat mai multe locuri de muncă” a adăugat cel mai bine poziţionat candidat sibian la alegerile europarlamentare.