Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, va candida la preşedinţia PNL, potrivit unor surse Mediafax. Iohannis și-a anunțat intenția în Delegaţia Permanentă, întrunită în şedinţă.
Sursele citate au relatat că Iohannis a spus în Delegaţia Permanentă că doreşte să candideze la funcţia de preşedinte al partidului.
În acest sens, el a cerut derogare de la criteriul de vechime în partid pentru a putea candida.
Delegația Permanentă a PNL a stabilit data Congresului Extraordinar al PNL, care va avea loc la finalul lui iunie, în weekend-ul 28-29.
Potrivit stiripesurse.ro, până acum, și-au anunțat candidatura Klaus Iohannis și Ioan Ghișe, în timp ce Ludovic Orban a decis să se retragă.
La Congres vor participa 909 delegați
Delegaţia Permanentă i-a aprobat lui Iohannis derogarea pentru a putea candida, au mai relatat sursele citate.
Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, referitor la viitoarele alegeri prezidențiale, unde Iohannis ar putea fi candidat, că PSD poate fi bătut cu o singură condiţie, „ca dreapta să lase orgoliile de-o parte şi să se lucreze în primul rând pe principii, iar după aceea pe persoane”,potrivit MEDIAFAX.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că împreună cu liberalii vor stabili criteriile pentru a avea un singur candidat.
„Dreapta trebuie să aibă înţelepciunea ca, treptat, să ajungă la un singur candidat şi să înceapă discuţiile nu de la persoane, ci de la principii. Dacă vor începe cu persoanele, unificarea dreptei se va bloca, dacă vor începe de la principii, vom avea şansa să avem un singur candidat şi să batem PSD. Până la urmă, aceste alegeri ne arată un lucru: PSD poate fi bătut, rezervorul lor de creştere se cam limitează, se cam închide în 37 – 40 la sută. PSD poate fi bătut cu o singură condiţie: ca dreapta să lase orgoliile de-o parte şi să se lucreze în primul rând pe principii, iar după aceea pe persoane. Dacă vor fi puse accente pe persoane şi pe orgolii, evident că nu se va reuşi învingerea PSD”, a spus Boc.