Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marți, înaintea discuțiilor cu liderii de filiale PNL din zona Sud, că va aborda subiectul unificării dreptei, al aderării la PPE și al candidatului la prezidențiale.
”Doresc să discut cu colegii despre unificarea dreptei, despre aderarea noastră la PPE, cu siguranță despre prezidențiale, despre candidatul nostru la prezidențiale”, a declarat Iohannis.
Klaus Iohannis participă marți la o serie de reuniuni regionale ale filialelor PNL, organizate la Palatul Parlamentului, în care candidații la funcțiile de conducere alese de congres își pot prezenta proiectele.
Iohannis a fost întrebat care este proiectul său liberal, în condițiile în care Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta pun la îndoială calitatea sa de liberal.
”Am citit despre afirmația foarte interesantă a domnului președinte Ponta, cum că ar fi mai liberal ca mine. Reciproca nu este adevărată, eu nu sunt mai socialist ca domnul Ponta, dar pe de altă parte iată o metodă ușoară prin care PNL poate să primească funcția de prim-ministru. Dacă domnul Ponta este așa de liberal, îl invit să se înscrie în PNL. Oricum, se pare că a votat cu liberalii, deci ar fi interesantă această soluție”, a afirmat liderul PNL.
Ulteior, Iohannis a fost întrebat care este ideea sa fundamental liberală pentru care va pleda în reuniunile PNL.
”Ideile mele sunt acestea pe care vi le-am spus anterior și vom detalia evident în programul pe care îl voi prezenta după aceste consultări”, a mai spus liderul PNL.
Liderul interimar al PNL a fost întrebat cum vede posibilitatea ca fostul președinte al partidului Crin Antonescu să revină în cursa pentru Palatul Cotroceni.
”Nu mă îngrijorează absolut deloc, eu cred că în această fază competiția este deschisă și nu vreau eu să o închid artificial”, a replicat Iohannis.
Ulterior, el a fost întrebat dacă în cercetările sociologice realizate împreună cu PDL ar trebui inclus și Antonescu.
”Asta va fi o discuție care va trebui să o purtăm încă”, a replicat liderul PNL.
În cursul după-amiezii au loc reuniunile regiunii București –Ilfov, urmată de cea a filialelor din Oltenia și a celor din Muntenia.
Sursa: mediafax.ro