noi stații de sortare a deșeurilor la șura mică și târnava

În cadrul proiectului SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL SIBIU se realizează închiderea a cinci depozite neconforme și se construiesc două stații de sortare la Șura Mică și Târnava și o stație de compostare la Târnava.

Lucrările de închidere și ecologizare la patru dintre depozitele neconforme (Avrig, Cisnădie, Agnita și Tălmaciu) au fost finalizate, în 16 și 17 iunie având loc recepția la terminarea lucrărilor. Lucrările de construcție pentru închiderea depozitului Remetea și stațiile de sortare și compostare vor fi finalizate până la mijlocul lunii iulie 2014.

noi stații de sortare a deșeurilor la șura mică și târnava

 

Lucrările la depozitele neconforme au început printr-un proces de sistematizare și de compactare a deșeurilor, urmat de acoperirea cu un sistem de impermeabilizare și pământ vegetal înierbat. De asemenea, au fost construite puțuri și ferestre de degazare prin care să colecteze gazul de depozit. Pentru supravegherea calității apelor freatice din zona depozitelor au fost realizate puțuri de monitorizare. De asemenea, s-au construit drumuri de inspecție, iar depozitele au fost împrejmuite cu garduri. Astfel, poluarea mediului determinată de depozitele neconforme de deșeuri devine istorie.

 

”Este cel mai mare proiect realizat din fonduri europene la nivelul județului Sibiu și mă bucur că acum, la jumătatea mandatului, putem să arătăm locuitorilor din județul Sibiu că ne îndreptăm cu pași rapizi spre o normalitate pe care o așteptam demult. Acest proiect este foarte important pentru că, pe de o parte, vom trăi într-un mediu mult mai curat, iar pe de altă parte, prin valorificarea deșeurilor, cetățenii vor plăti mai puțin pentru colectarea, transportul și depozitarea lor”, declară Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.

 

Cele patru șantiere finalizate, precum și celelalte patru, aflate în curs de finalizare, au putut fi vizitate de cetățenii județului Sibiu în data de 18 și 19 iunie 2014, în cadrul Zilelor Porților Deschise.

 

În data de 18 iunie 2014 au fost vizitate depozitele neconforme închise Agnita și Remetea, după care a fost vizitată stația de compostare Târnava. În data de 19 iunie 2014 au fost vizitate depozitele neconforme închise Avrig, Cisnădie și Tălmaciu, urmată de vizitarea stației de sortare, respectiv compostare Șura Mică.

 

Participanții au fost peste 150 de elevi și cadre didactice, membri ai asociațiilor de locatari, reprezentanți ai autorităților locale și ai Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu.

 

În timpul vizitelor, participanții au primit explicații despre proiect, precum și despre modul în care se va face de acum încolo colectarea separată și reciclarea deșeurilor în județul Sibiu ca rezultat al implementării proiectului SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL SIBIU.

 

Proiectul SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL SIBIU este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Prin punerea în aplicare a acestui proiect se urmărește îmbunătățirea calității vieții și stării de sănătate a cetățenilor județului Sibiu.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică