Red Bull Romaniacs 2014 debuteaza pe 13 iulie cand riderii vor ajunge la Sibiu pentru prima zi de verificari administrative si tehnice. Prologul, showul din centrul orasului care stabileste ordinea de start pentru prima zi din munti, este programat pe 15 iulie incepand cu ora 17:30. 350 de rideri din intreaga lume vor incerca sa isi depaseasca limitele pe traseele din Carpati urmand ca pe 19 iulie sa aflam castigatorii celei de a 11-a editii a raliului.
Dupa cum au evoluat riderii din etalonul mondial in primele luni ale anului si dupa declaratiile celor mai tineri dintre ei se pare ca in acest an vom avea o lupta extrem de stransa pentru castigarea clasei Gold. Graham Jarvis, castigatorul din 2013 si omul record de la Red Bull Romaniacs (are in total patru titluri), este determinat sa isi apere titlul in fata mult mai tinerilor Jonny Walker si Alfredo Gomez.
Walker a pierdut podiumul anul trecut dupa ce in 2012, la prima participare s-a clasat pe locul trei, si declara ca a capatat suficienta experienta si s-a antrenat mult pentru ca in acest an sa isi atinga obiectivul. Daca britanicul de la KTM va izbuti sa fie cel mai rapid la finalul celor patru zile in munti atunci, Walker, la cei 23 de ani, va deveni cel mai tanar castigator al Red Bull Romaniacs.
Alfredo Gomez este coechipierul lui Graham Jarvis la Husqvarna, iar cu doar o cursa de enduro extrem castigata pana acum spera sa arate ca s-a transformat dintr-un rider de trial intr-unul de enduro extrem castigand Red Bull Romaniacs. Spaniolul a debutat anul trecut in cel mai dificil raliu hard enduro din lume si a izbutit sa termine pe locul doi, chiar daca se afla la prima sa cursa unde trebuia sa navigheze dupa GPS. In plus, Andreas Lettenbichler >>>mergi la sursa articolului