Ședință extraordinară la Consiliul Județean Sibiu. Decizii importante aprobate de consilieri!

Joi, 10 iulie 2014, consilierii judeţeni s-au reunit în cadrul unei şedinţe extraordinare a cărei ordine de zi a cuprins două proiecte de hotărâre. Din cei 33 de consilieri judeţeni au fost prezenţi 23, cvorumul fiind astfel asigurat. Ambele proiecte de hotărâre au fost aprobate în unanimitate.

Primul proiect de hotărâre vizează transmiterea dreptului de administrare a imobilului Rampa de Gunoi Valea Remetea – Dealul Dăii în favoarea Primăriei Municipiului Sibiu.

Ședință extraordinară la Consiliul Județean Sibiu. Decizii importante aprobate de consilieri!

Acest demers vine în urma finalizării închiderii gropii de gunoi din Dealul Dăii, acţiune realizată în cadrul celui mai mare proiect al Consiliului Judeţean Sibiu „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Sibiu”. Primăria Municipiului Sibiu va fi cea care va asigura paza, conservarea şi monitorizarea depozitului neconform de gunoi din Dealul Dăii.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre se referă la actualizarea unui extras de carte funciară al CJS pentru Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în vederea accesării unei finanţări din fonduri europene pentru realizarea proiectului „Centru de cercetare invazivă şi nominalizată în domeniul patologiei cardiace şi vasculare la adulţi”, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică