Ioan Rus, a mers vineri în vizită pe lotul trei al autostrăzii Sibiu – Orăştie şi a purtat discuții cu proiectanții și constructorii lucrărilor. Ministru crede că până la sfârşitul lunii noiembrie se va circula şi pe această zonă afectată de alunecări de teren.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, aflat vineri într-o vizită în judeţul Alba, a inspectat şi lotul trei al autostrăzii Sibiu – Orăştie, discutând cu proiectanţii şi constructorii.
„Sunt lucrări întârziate, sunt probleme. Sunt probleme legate de soluţiile tehnice pe care le-au găsit, unele nu se pretează la situaţia din teren, zona asta este cu alunecări de teren. Trebuie găsite alte soluţii, unele s-au găsit”, a spus Ioan Rus, la finalul inspecţiei.
Ministrul a adăugat că reprezentanţii firmei constructoare au promis că lucrarea va fi realizată până la finalul lunii noiembrie.
„Din partea constructorului există un angajament ca până la finele lunii noiembrie din Sebeş în Sibiu să se circule pe această autostradă. Există o zonă unde s-ar putea circula foarte rapid, dar nu este unde să se poată descărca circulaţia. Ar fi o zonă, în Apoldu de Jos, să strici toate casele ca să se poată descărca. Aşa că stă blocată, deşi acea zonă stă bine din punct de vedere al stadiului lucrărilor”, a mai spus Rus.
Ministrul a precizat că mai există probleme legate de autorizarea şi avizarea unor lucrări, pe care instituţiile statului trebuie să le realizeze.
„Sunt unele lucruri ce ţin de autorizări în continuare, de diverse structuri ale noastre care trebuie să dea diverse avize, cu toţii ne vom mobiliza ca aceste lucruri să se întâmple cât mai repede”, a mai spus ministrul Transporturilor.
Întrebat exact de când se va putea circula pe întreaga autostradă Sibiu – Orăştie, Rus a răspuns: „În noiembrie. Ca să fim realişti spunem noiembrie, aşa s-a angajat şi proiectantul şi consultantul şi constructorul şi noi înşine. Nu ne amăgim”.
Loturile 1, 2 şi 4 din autostrada Sibiu – Orăştie au fost deschise traficului în decembrie 2013, lotul patru, de la Sălişte la Cunţa, fiind încă în şantier din cauza alunecărilor de teren din zonă.
Lotul patru are o lungime de 22 de kilometri, dintre care şase sunt afectaţi de alunecări de teren. Cei 16 kilometri care sunt finalizaţi din respectivul lot nu pot fi daţi în folosinţă deoarece nu există nicio ieşire de pe autostradă între Sălişte şi Cunţa.
foto: http://forum.peundemerg.ro