video fetita rănită la bazinul olimpia a fost operată. antrenoarele ei riscă să fie date afară!

Reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal Sibiu au stabilit, în urma anchetei în cazul fetiţei accidentate grav în timpul antrenamentelor de înot la Bazinul Olimpia, că antrenoarele se fac vinovate de neglijenţă, urmând să fie luate măsuri împotriva acestora.

 

Purtătorul de cuvânt al Clubului Sportiv Municipal Sibiu, Dan Magoş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că ancheta în cazul fetiţei accidentate la Bazinul Olimpia a fost finalizată.

video fetita rănită la bazinul olimpia a fost operată. antrenoarele ei riscă să fie date afară!

 

„A fost în primul rând o neglijenţă a celor două antrenoare, este foarte clar. De aici decurg toate consecinţele care vor urma: începând de la sancţiune pecuniară şi putând ajunge până la desfacerea contractului de muncă”, a afirmat Dan Magoş.

 

Potrivit acestuia, accidentul s-a produs după ce un coleg de antrenament a împins-o pe fetiţa de zece ani de la trambulină, în joacă.

 CITITI SI: Anchetă ministerială în urma accidentului de la bazinului Olimpia în urma căruia o fetiță de 10 ani a fost grav rănită

„Copiii sunt cuminţi, până la urmă a fost o joacă, o joacă nevinovată care a dus la aceste consecinţe grave”, a spus Dan Magoş, precizând că dosarul cu rezultatele anchetei va fi trimis la Ministerul Tineretului şi Sportului, instituţie în subordinea căreia se află Bazinul Olimpia.

 

Între timp, fetiţa rănită se află în continuare internată în spital, unde a fost operată şi va urma tratament de recuperare. Ea le-a spus părinţilor că doreşte să continue antrenamentele de înot, în pofida accidentului pe care l-a suferit.

VEZI VIDEO ȘI FOTO cu tragedia de la Bazinul Olimpia. Ce spune fetița căzută de la 5 metri și imagini cu nenorocirea produsă (IMAGINI IMPRESIONANTE)

În schimb, mai mulţi părinţi ai copiilor care fac înot la bazinul respectiv sunt decişi să nu îşi mai lase copiii la antrenamente.

 

Oricum, vineri Bazinul Olimpia se va închide pentru o lună, lucru care se întâmplă în fiecare an pentru curăţenie generală şi igienizare, iar reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal spun că vor vedea ce se hotărăşte pe durata acestei vacanţe, dacă unitatea va mai fi deschisă sau nu.

 

Miercurea trecută, în timpul antrenamentului de înot la bazinul Olimpia din Sibiu, o fetiţă de zece ani a căzut de la trambulină, de la o înălţime de aproximativ cinci metri, şi s-a lovit de marginea bazinului, accidentându-se grav.

VEZI SI: ACCIDENT GRAV LA BAZINUL OLIMPIA: O fetiță de 10 ani este in stare grava la spital

Potrivit medicilor de la Spitalul de Pediatrie Sibiu, unde a fost internată fetiţa, aceasta a suferit multiple fracturi, între care fractură de col femural, triplă fractură de bazin şi fractură de mandibulă, şi a fost operată.

 

Vineri, părinţii fetiţei au susţinut o conferinţă de presă în care au reclamat că fiica lor şi colegii acesteia nu erau supravegheaţi.

 

 ESENȚIAL:DE CE A CĂZUT FETITA DE 10 ANI LA Bazinul Olimpia – VEZI VIDEO CUM A FOST IMPINSA

„A urcat şi a căzut de la balustradă. Copiii nici nu au voie la trambulină pentru că ei fac înot de performanţă, nu sărituri. Erau doar cinci copii. Oare nu trebuia să fie cineva cu ei? Face de doi ani înot, două ore pe zi. Nici nu ştiu cum a căzut. Normal, nu au voie aici, nu trebuia să îi lase. Fata mea face înot, nu sărituri. Nu avea voie să urce aici. Cineva trebuia să aibă grijă de copii, să nu îi lase să urce acolo. A căzut de la o înălţime de cinci metri, instructorii nici nu au văzut ce s-a întâmplat, au vazut copiii, copiii au mers la cabinetul medical şi au scos-o din apă”, afirma Marin Dincă, tatăl fetiţei.

 

La rândul său, mama fetiţei, Loredana Tănase, spunea că accidentul s-a produs cu un sfert de oră înainte de finalizarea antrenamentului de înot: „Cu un sfert de oră înainte de terminarea orei respective am fost sunată să mă duc, că nu e nimic rău. De fapt, atunci nimeni nu şi-a dat seama cât de grav era. Acum am înţeles că ar exista o filmare şi că ar fi fost împinsă de un copil. Momentan, vreau să reuşim să o punem pe picioare”.

 

Părinţii au depus o reclamaţie la Clubul Sportiv Municipal Sibiu, în subordinea căruia se află Bazinul Olimpia, şi urmează să depună plângere la Parchet împotriva antrenoarelor, pentru neglijenţă.

 

Poliţia Judeţeană Sibiu s-a autosesizat şi a deschis o anchetă în acest caz.

 

Purtătorul de cuvânt al Clubului Sportiv Municipal Sibiu, Dan Magoş, declara, sâmbătă, că cele două antrenoare acuzate în cazul fetiţei accidentate sunt singurele care predau înot şi sunt angajate din 2007.

video
play-sharp-fill

Potrivit acestuia, cele două antrenoare de la secţia înot au obţinut în acest an trei medalii la competiţii naţionale de profil cu unul dintre elevii antrenaţi.

 

Referitor la bazinul unde a avut loc accidentul, Dan Magoş preciza că acesta fost dat în folosinţă în 1979, cu ocazia Cupei Europene la sărituri.

 

„La vremea respectivă a fost cel mai modern şi mai bine dotat din sud-estul Europei. O perioadă foarte lungă de timp, până la renovarea bazinelor de la Bucureşti şi Bacău, a fost singurul bazin olimpic de sărituri funcţional din ţară. În urmă cu o săptămână a găzduit Campionatul Naţional de Sărituri pentru juniori”, afirma Dan Magoş.

 

El spunea, însă, că bazinul nu mai oferă condiţii foarte bune şi ar trebui demolat complet şi refăcut din temelii. „Acest bazin nu necesită reparaţii, că ar fi inutile. Ar trebui demolat complet şi refăcut din temelii. Până acum s-au alocat bani doar pentru reparaţii de urgenţă, însă sunt inutile: dacă repari ceva se strică în altă parte”, adăuga Dan Magoş.

 

Bazinul Olimpia poartă urmele trecerii anilor şi a lipsei de investiţii: vestiarele au dotări învechite, dulapuri stricate şi cu vopseaua scorojită, tribuna este rareori folosită de teamă să nu se surpe şi peste tot sunt urme de igrasie şi mucegai.

Ultima oră

Participă la discuție

4 Commentarii

Publică

  1. Dramatic accident, acest copil si-a incheiat cariera sportiva mult dorita NUMAI DIN CAUZA DOAMNELOR ANTRENOARE ( Pausescu Mirela si Raulea Raluca). Copii de la inot nu au ce cauta in bazinul de sarituri. Ei nu stiu sa sara si nici cum sa cada in apa de la trambuline.Nu-i acelas lucru cu saritura de pe blocstart.Cele doua DOAMNE ANTRENOARE de inot de la CSM Sibiu obisnuiau sa lase copii la acele trambuline deteriorate de la inceputul carierei lor de cand au format grupa de performanta cu vreo 6 ani in urma.Copii de la performanta inot care mai fac sau care au facut stiu bine acest lucru. Asta era rasplata celor care mergeau bine in antrenament – la joaca pe trambulinele deteriorate, indiferent de inaltimea trambulinei.
    Cu ceva ani in urma aceste doua DOAMNE ANTRENOARE pentru ca un sportiv a raspuns urat in ora de antrenament a fost pedepsit, obligat sa sara de la trambulina de 5 metri. Sportivul sa urcat pe acea trambulina si apoi sa razgandit avea rau de inaltime, ia fost frica sa sara, atunci a fost obligat sa sara sau nu-l mai primeau la inot.Copii mai mari de la performanta cunosc bine acest incident. La cateva luni, sportivul a parasit clubul, practicand incontinuare inotul cu performante frumoase la nivel national.
    Domnule Stefan, nu sunt un pericol, sunt iresponsabile pentru aceasta meserie si nu cunosc pshiologia sportivului de performanta si nici progresul in performanta.

  2. Domnule stefan de ce vorbiti prostii?antrenoarele sunt angajate la clubul sportiv municipal,nu au nevoie de pf sau societate atata timp cat sunt angajate cu jumatate de norma.iar in privinta inchirierii culoarului de la csm nu mai vorbiti prostii si nu mai dezinformati lumea aiurea.Rusine ca aruncati cu noroi in ele!!!Respect fetelor ca ati facut performanta chiar si pe bani putini!

  3. Atentie mare pt. cine vrea sa ia atitudine:
    Cele doua doamne antrenor Raulea Raluca si Stroia Mirela activeaza de foarte multi ani in cadrul bazinului FARA NICI UN FEL DE AUTORIZATIE, fara nici un fel de acte si fara a avea vreo societate sa un PF, in consecinta, nici chitante nu taie parintilor pt. cei 120 lei pt. 10 sedinte.
    Ele sunt angajate cu jumatate de norma la Clubul Sportiv Municipal de unde inchiriaza lunar un culoar cu 2000 lei bani pt. care primesc chitanta de la CSM. Insa chitanta este taiata de CSM pe numele Raulea Raluca, simplu. Ele incaseaza de la parinti mult mai multi bani pt. care nu elibereaza chitante si nu platesc impozite. Mai departe, ele activeaza fara nici un fel de acte in regula. Sunt un pericol pt. copii!!!!!!
    Ce veti descoperi, va veti cruci. Aviz JURNALISTILOR CE VOR SA CERCETEZE!!!!!

  4. Atentie mare pt. cine vrea sa ia atitudine:
    Cele doua doamne antrenor Raulea Raluca si Stroia Mirela activeaza de foarte multi ani in cadrul bazinului FARA NICI UN FEL DE AUTORIZATIE, fara nici un fel de acte si fara a avea vreo societate sa un PF, in consecinta, nici chitante nu taie parintilor pt. cei 120 lei pt. 10 sedinte.
    Ele sunt angajate cu jumatate de norma la Clubul Sportiv Municipal de unde inchiriaza lunar un culoar cu 2000 lei bani pt. care primesc chitanta de la CSM. Insa chitanta este taiata de CSM pe numele Raulea Raluca, simplu. Ele incaseaza de la parinti mult mai multi bani pt. care nu elibereaza chitante si nu platesc impozite. Mai departe, ele activeaza fara nici un fel de acte in regula. Sunt un pericol pt. copii!!!!!!
    Ce veti descoperi, va veti cruci. Aviz CELOR CE VOR SA CERCETEZE!!!!!