Co-preşedintele Alianței Creștin Liberale (ACL), Vasile Blaga, este şeful de campanie al alianţei, a anunţat, marţi, liderul liberal Klaus Iohannis, după o întâlnire a conducerii ACL, informează Mediafax.
„Am avut astăzi prima şedinţă mare de pregătire a campaniei electorale. Îmi face mare plăcere să anunţ public că l-am rugat pe domnul co-preşedinte Blaga să fie şeful campaniei electorale şi domnul Blaga a acceptat, în continuare va conduce echipa de campanie”, a precizat Klaus Iohannis.
La rândul său, liderul PDL Vasile Blaga şi copreşedinte al ACL a precizat că „a acceptat cu plăcere” această atribuţie şi crede că are experienţa necesară pentru a coordona echipa de campanie.
„Mulţumesc domnului Iohannis pentru încredere. Am acceptat cu plăcere. Nu e o sarcină uşoară. Cred că am experienţa necesară pentru a coordona echipa de campanie”, a precizat Blaga.
Întâlnirea conducerilor PDL şi PNL a avut loc în sediul PDL din Modrogan 22.