Cristian Sima, fostul şef al bursei Sibiu, susţine că a fost victima unei tentative de asasinat! “Au prăbuşit un munte peste tren, dar brokerul fugar nu a murit”, a scris acesta la scurt timp de la accident. Sima este convins că accidentul îi era menit şi că nimic nu a fost întâmplător.
Cristian Sima, fostul şef al bursei Sibiu, care a fugit din ţară în urmă cu doi ani, după ce a pierdut toţi banii investitorilor, susţine că a fost obiectul unei tentative de asasinat. Sima ar fi trebuit să fie în trenul care a deraiat zilele trecute în Elveţia.
La câteva ore după accident, brokerul a postat pe contul lui de Facebook următorul mesaj: “Au prăbuşit un munte peste trenul de St Moritz, dar brokerul fugar nu a murit!!! 5 răniţi grav dar nicio victimă! Mai are până va termina spovedaniile! Arhiva nu era în tren”. Ulterior, el a revenit cu o nouă postare: “Faza e că astăzi chiar voiam să mă duc cu trenul sus şi să-mi dau drumul cu bicicleta apoi, dar a plouat toată ziua şi am scris la spovedanii”.
Cristian Sima locuieşte în prezent în St Moritz şi de câteva luni face dezvăluiri senzaţionale despre personaje politice puternice din România, pe care le postează apoi pe cont ca nişte “spovedanii”.
Sima a fugit din ţară după ce a pierdut mai multe milioane de Euro la bursă, bani proveniţi de la investitori care provin din zona politică, a afacerilor, dar şi a show-biz-ului.
Sursa: wowbiz.ro