25 august 2014
Gaz Metan a reuşit să deschidă scorul la Cluj în minutul 16. După o lovitură de colţ de pe partea dreaptă mingea a ajuns la marginea careului la Ciprian Petre care a trimis cu latul la colţul lung pentru 1-0. Egalarea a venit tot în urma unui corner. Larie a trimis o lovitură de cap,…
…nimeni altul decât preşedintele actual al României. Este o campanie preelectorală. Sau o precampanie electorală. Luaţi-o cum vreți. Indiferent cum i-aţi spune, am aflat de ea deschizând website-ul României Libere, unul din cele mai cunoscute ziare româneşti. Este vorba de o animaţie cu chipurile a doi lideri politicieni, unul fiind candidat în alegerile prezidenţiale din noiembrie,…
Operatorul de drumuri are de la începutul acestei săptămâni un administrator special în persoana Laviniei Panu. Aceasta a fost aleasă de către Consiliul Local Mediaş în şedinţa ordinară programată la sediul Primăriei. Desemnarea administratorului special la Gospodăria Comunală nu se afla pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi. Cu toate acestea a fost primul…
Avem un moral foarte bun şi putem obţine cel puţin un punct. Jucătorii Gazului Metan spun că au nevoie de aceeaşi încredere pe care au avut-o în primele patru etape pentru a nu pierde în partida din deplasare cu CFR Cluj.Dan Roman şi Azdren Llullaku sunt optimişti înaintea partidei din această seară din Grupa şi…
S-au stabilit în sfârșit câștigătorii celei de-a 16-a ediții a concursului Salonului Internațional de Artă Fotografică 2014. Fotografii din acest an au prezentări care i-au pus în dificultate pe evaluatorii din juru. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-24 august 2014. Din juriu au făcut parte Bernardo Federico Neumann (Argentina), Olivier Mauffrey (Franţa), Louis Guermond…
Pentru prima dată, ”ochii” acoperișurilor din Orașul de Jos din Sibiu au putut zări o colecție întreagă de mașini unicat, care s-au lăsat admirate în ultimele trei zile, în curte, la singura cafenea cu iz vienez din oraș, la un pas de Pasajul Scărilor, un loc unde circulă doar oamenii și nimeni nu bănuia că…
Chilia Părintelui Arsenie Boca a rămas ca o mărturie nestinsă a viețuirii sale isihaste în Munții Sâmbetei, spre mângâierea tuturor celor care îi calcă pragul. Chilia părintelui se află în Munții Făgăraș, pe Valea Sâmbetei, aproape de Cabana Sâmbăta. Chilia părintelui a rămas până astăzi un loc de pelerinaj unde credincioşii se roagă, pun o…
Dorin Cioaba este fiul cel mare al regelui Florin Cioaba si pana la moartea tatalui sau, se stia ca el este urmasul pe tron al celui care s-a autonumit „regele tuturor rromilor”. Ar fi trebuit ca Dorin sa fie rege si sa mosteneasca coroana si sceptrul tatalui sau. Ca in filme insa, chiar in ziua…
Într-un cadru natural de vis, SIBIUL DE ODINIOARĂ și-a derulat primul episod al istoriei sale. Evenimentul avut loc în Pădurea Dumbrava – CAMPING, a recreat atmosfera anilor 70-80 în materie de distracție și relaxare. Peste 15.000 de spectatori și vizitatori au trecut pragul locației și s-au bucurat de surprizele pregătite și de concertele…
Un accident produs pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum a dus la rănirea a 5 persoane care se deplasau în autobuzul implicat în indicident. Accidentul s-a produs ieri, 24 august, în jurul orei 14:45, pe DN 1, în localitatea Porumbacu de Jos. Un bărbat în vârstă de 24 de ani, domiciliat în judeţul…
În data de 24 august, în jurul orei 12:40, în municipiul Sibiu, s-a produs un accident rutier la intersecţia străzilor Ion Neculce cu Metalurgiştilor în urma căruia au fost vătămate 4 persoane. Un bărbat în vârstă de 62 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe str. Ion Neculce, la intersecţia cu str. Metalurgiştilor a…
Omul din fruntea clubului de baschet sibian a fost provocat de către fostul jucător al lui CSU, Sasha Gruev, să se alăture campaniei de donații de bani pentru bolnavii de scleroză în plăci. Oficialul a acceptat provocarea și a nominalizat și el alți trei prieteni. Campania care face furori la nivel mondial a atras…
De ce uităm mereu de unde am plecat? Unde se duc lucrurile frumoase care ne înseninau zilele acum mulți ani? Cine și unde le ascunde? Muzica bună, filmele excepționale ale anilor trecuți, obiceiuri, vorbe, comportamente…toate se pierd în neant de fiecare dată când apare un nou trend. Dar ce ar fi dacă am putea să…
Agentii judetene de somaj din tara au anuntat ca sunt disponibile peste 800 de locuri de munca la cules de capsuni in Spania, cu un castig de 39,48 de euro pe zi. O firma din Spania care activeaza in domeniul agriculturii vrea sa angajeze 800 de romani la cules de capsuni in zona Huelva, incepand…
Te-ai intrebat vreodata de ce s-a scufundat cu adevarat Titanicul? Ei bine, unii considera ca a fost vorba de o eroare umana, dar un studiu recent demonstreaza ca a fost pur si simplu ghinion. IMAGINI RARE CU EPAVA TITANICULUI LA PESTE 100 DE ANI DE LA TRAGEDIE! TITANIC II: REPLICA FIDELA A CELEBRULUI TITANIC VA…
Un avion al companiei Malaysia Airlines care avea ca destinatie Japonia a facut cale intoarsa din motive de siguranta, a declarat duminica un reprezentant al companiei, relateaza DPA. MARTURII SOCANTE ALE LOCALNICILOR DESPRE AVIONUL MALAYSIA AIRLINES DOBORAT IN UCRAINA: “AU INCEPUT SA CADA CADAVRE DIN CER”! VIDEO VA FI REZOLVAT VREODATA MISTERUL AVIONULUI MH370 MALAYSIA…
Mii de medieşeni rămân de marţi seara şi până miercuri la prânz fără apă la robinete. Compania Apa Târnavei Mari anunţă sistarea furnizării apei potabile în cartierele Vitrometan, Moşnei, Gloria, Binder Bubi, în zonele înalte ale municipiului Mediaş şi presiune scăzută la robinetele consumatorilor din zona Aurel Vlaicu. de marţi, 26 august, începând cu orele…
“Azimut Com” SRL, firmă care ceruse, în luna iunie, insolvenţa “Dafora” Mediaş (DAFR) a depus la dosar o cerere de renunţare la judecată, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti. Firma invoca o datorie de 2,89 milioane de lei. “Dafora” Mediaş, care asigură servicii de foraj pentru petrol, gaze naturale şi ape geotermale, a…
Euro-Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a schimbat directorii a patru sucursale ale companiei de stat, după ce a constatat „disfuncţionalităţi” în management. Printre cei schimbați se numără și cel al sucursalei din Sibiu. Principalul criteriu de numire în funcţie a noilor ingineri şefi a fost experienţa în exploatarea hidrocentralelor. Noii şefi au…
Peste 1.000 de şoferi au fost sancţionaţi în ultima săptămână în cadrul acţiunilor desfăşurate în vederea combaterii încălcării normelor rutiere privind regimul legal de viteză. În 20 de cazuri s-a luat şi măsura reţinerii permisului de conducere. În perioada 18-24 august, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., poliţiştii Serviciului…
Trei insideri ai producătorului de echipamente pentru industria petrolieră Armax Gaz Mediaş (simbol bursier ARAX) au vândut vineri un pachet cumulat de 5.448 de acţiuni, reprezentând 0,08% din capitalul social al societăţii, pentru suma de 30.800 de lei (7.000 de euro). Cel mai mare dintre pachetele vândute a vizat un număr de 5.440 de titluri…
Ciobanul Ghiţă, cunoscut publicului datorită reclamelor pentru compania de telefonie mobilă Vodafone, a pierdut contractele de publicitate din cauza politicienilor. “Problemele” lui Ghiţă au început atunci când pe reţelele de socializare au apărut fotografii cu ciobanul alături de Victor Ponta şi familia sa, precum şi alături de Nicu Bănicioiu. Mai multe reacţii negative,…
Retailerul danez de mobilă şi decoraţiuni interioare JYSK se extinde pe piaţa locală şi deschide, la jumătatea lunii octombrie, un nou magazin. Reprezentanţii JYSK caută astfel personal care să lucreze la primul magazin din Sibiu al retailerului care a înregistrat anul trecut pe piaţa locală o cifră de afaceri netă de 65 de milioane de…
Traficul rutier și o parte din parcările amenajate în zona Dioda vor fi restricționate de astăzi, 25 august, anunță Primăria Sibiu. Restricțiile impuse șoferilor sunt cauzate de faptul că SC Apa Canal SA va începe lucrările de modernizare a retelei de distributie a apei potabile. ”În decurs de aproximativ trei luni, constructorul va…