iohannis se ia de ponta și psd: își bat joc de voturile oamenilor!

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi la mitingul ACL din Piaţa Victoriei,că adoptarea OUG privind migraţia primarilor avantajează PSD la prezidenţiale, precizând că e o ”bătaie de joc” faţă de votul dat la alegerile locale, unde s-a ales pe criterii politice şi nu de ”frizură”.

 

 

”În 2006 s-a legiferat stabilitatea politică, iar în 2014 Guvernul Ponta încearcă să legalizeze traseismul politic. Noi am atras atenţia că este o eroare mare, este o problemă mare pentru stabilitatea în administraţia publică locală din România. Suntem total împotrivă şi încercăm prin acest protest organizat astăzi în Piaţa Victoriei să atragem atenţia în ultimul moment Guvernului să renunţe la această iniţiativă, care evident este gândită doar pentru PSD, pentru a crea un avantaj electoral PSD.

iohannis se ia de ponta și psd: își bat joc de voturile oamenilor!

Ştim acest lucru şi suntem convinşi că dacă arătăm românilor care este problema şi de ce nu este bine să se legalizeze traseismul există o şansă ca şi Guvernul să se mai gândească încă o dată”, a spus Iohannis.

Atunci când a fost întrebat dacă vor fi mulţi aleşi locali PNL care vor părăsi partidul, Klaus Iohannis a declarat:

”Eu sunt foarte îngrijorat, pentru că discutând cu primarii aflu în fiecare zi de noi şi noi cazuri unde se fac presiuni asupra primarilor noştri. Eu am toată încrederea în ei, însă o astfel de presiune dublată de legalizarea traseismului este un real pericol pentru stabilitatea administraţiei locale şi pe de altă parte trebuie să vedem şi alegătorul.

Oamenii au ales primar, consilieri pe criterii politice, nu pe criterii de frizură, şi atunci această legalizare a traseismului este îndreptată nu numai împotriva principiilor pe care funcţionează sistemul politic din România, este chiar îndreptată împotriva alegătorului, este o bătaie de joc la adresa votului dat în administraţiile locale”.

Sursa: mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică