Iresponsabilitatea atinge uneori cote pe care nu le putem imagina. Priviți aceste imagini cu animale lăsate de capul lor de către săteni din Șelimbăr și care pot produce tragedii dacă ajung pe drumuri intens circulate, cum este și în acest caz.
Un cititor topulmarlanilor.ro ne-a trimis pe adresa de email oradesibiu@gmail.com acest filmuleț.
Din imagini se poate observa cum o vacă merge nestingherită pe DN1 în apropiere de Disco Exataz, în comuna Șelimbăr, într-o zonă în care de obicei șoferii merg cu viteze de peste 80 – 100 lm/h.
În filmulețul video se poate observa cum unul din șoferi evită în ultima clipă să nu lovească animalul în plin.
”Nu mi-a venit să cred ce văd! Imi pare rău că nu am apucat să filmez și celelalte vaci pentru că erau mai multe, nu doar din aceste imagini! Așa ceva mai rar”, spune cititorul Topul Mârlanilor.
Ne întrebăm și noi cine e iresponsabilul care a lăsat aceste animale pe DN1?