Fostul președinte al Consiliului Județean Sibiu, Martin Bottesch, spune că intrarea fostului lider al FDGR în PNL nu înseamnă și o susținere a partidului actual condus de acesta la nivelul Consilului Județean Sibiu.
Consiliul Judeţean Sibiu numără 33 de consilieri, iar ruperea USL din februarie şi fuziunea ulterioară dintre PDL şi PNL au dus la imposibilitatea existenţei unei majorităţi clare, întrucât structura actuală este următoarea: nouă consilieri FDGR, nouă PSD, şapte PDL, câte trei PNL şi PP-DD şi doi de la PC.
Ca atare, majoritatea de 17 poate fi asigurată doar de către aportul celor din FDGR.
De altfel, deputatul Ovidiu Ganţ, ales la nivel naţional din partea minorităţii germane, un consilier al preşedintelui CJ, Ioan Cindrea, dar mai ales consilierul judeţean FDGR, Martin Bottesch, au declarat pentru PUTEREA că nu există o majoritate stabilită la nivelul Consiliului, iar în unele cazuri FDGR votează la fel cum votează şi cei din PSD, pentru proiectele care sunt în interesul comunităţii, chiar dacă nu există o înţelegere pentru majoritate în CJ, între etnicii germani şi social-democraţi.
Martin Bottesch, lovitură pentru Iohannis: Nu facem înţelegere cu liberalii
Cea mai reprezentativă declaraţie este a lui Martin Bottesch, actual consilier FDGR, dar şi fost preşedinte CJ în mandatul anterior, din partea etnicilor germani: „Nu este adevărat, nu există o înţelegere clară, o majoritate pe care o face PSD cu FDGR, pentru că se votează în funcţie de interesul comunităţii, de proiecte care sunt importante pentru comunitate şi care trebuie să treacă”, a spus acesta pentru PUTEREA, întrebat de o înţelegere clară pentru majoritate, între cele două formaţiuni.
Cât despre eventualele cazuri în care PSD votează la fel ca şi FDGR, acesta a explicat: „Sigur că există. Sunt cazuri în care se votează în unanimitate, votează toţi reprezentanţii CJ, pentru că este în interesul comunităţii”.
Dar adevărata lovitură pentru Iohannis vine din refuzul FDGR de a face o înţelegere cu liberalii pentru a asigura majoritate. „Este adevărat că domnul Iohannis a fost preşedintele nostru. Dar dacă domnul Klaus Iohannis s-a făcut liberal, asta nu înseamnă că noi trebuie să facem o înţelegere cu liberalii. Noi nici înainte nu am avut o înţelegere cu vreun partid”, a spus Bottesch pentru PUTEREA, întrebat dacă FDGR nu ar trebui, în mod normal, să colaboreze cu PDL şi PNL în Consiliul Judeţean.
Ovidiu Ganţ, deputat al minorităţii germane, a declarat pentru PUTEREA:
La rândul său, şi deputatul minorităţii germane, Ovidiu Ganţ, a admis lipsa unei înţelegeri clare în CJ: „Acolo este o situaţie complicată, există trei grupări: PSD, PDL-PNL şi FDGR. Singure nu pot alcătui separat o majoritate. Se votează în funcţie de interesul pe care îl are comunitatea. Dar eu nu vă pot da detalii foarte multe pe această temă, dacă vreţi pe mine mă întrebaţi de Parlament şi de probleme de politică naţională”, a susţinut acesta.
Ce spune consilierul lui Cindrea
O altă confirmare a venit şi de la Radu Nechit, consilier al preşedintelui CJ Sibiu, Ioan Cindrea. Acesta a spus că nu există o majoritate în cadrul CJ Sibiu, punctând că se votează în funcţie de interesul comunităţii locale, chiar dacă asta înseamnă că reprezentanţii din PSD pot să voteze la fel cu cei din FDGR: „Nu, nu există o majoritate în interiorul CJ, se votează în funcţie de interesul comunităţii. De altfel,domnul Cindrea chiar a anunţat acest fapt, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă”, a argumentat Nechit.
Cum arăta structura CJ pe vremea USL
Cât timp a funcţionat USL, având în vedere că prim-vicepreşedintele liberalilor, Klaus Iohannis, este şi fost lider al FDGR şi a rămas în continuare membru cu influenţă al acestei formaţiuni, FDGR a votat întotdeauna alături de Uniune, obţinându-se o majoritate confortabilă. În condiţiile noii înţelegeri dintre PNL şi PDL, cele două formaţiuni ar deţine doar zece consilieri, majoritatea fiind însă asigurată prin voturile date de FDGR. Conducerea CJ Sibiu este asigurată în prezent de către Ioan Cindrea (PSD) şi vicepreşedinţii Ioan Banciu (PSD) şi Marcel Luca (PNL), scrie Mediafax.
Sursa: puterea.ro