zeci de instructori din toată țara vin sâmbătă la sibiu la festivalul sportului în piața mică

Sâmbătă, 20 septembrie, sunt aşteptaţi la Sibiu zeci de instructori de fitness din toată ţara pentru a primi acreditarea în programele de Steel Programs. Doritorii pot fi „Instructor de fitness pentru o zi”, începând cu ora 16:40.

 

Fernando Gorini, trainerul argentinean al unor antrenori de fitness de top, este invitat sâmbătă la Festivalul Sportului, în Piaţa Mică din Sibiu, pentru a-şi prezenta noile mixuri Steel Combat, Steel Tonic şi Steel Training. Noile clase înseamnă combinații noi, muzică nouă și câteva surprize pentru toți instructorii din sistem.

zeci de instructori din toată țara vin sâmbătă la sibiu la festivalul sportului în piața mică

A pregătit împreună cu echipa, surprize pentru toţi instructorii şi pasionaţii de fitness care vor fi prezenţi în Piaţa Mică.

„Suntem nerăbdători şi fericiţi în acelaşi timp să ne întoarcem în acest frumos oraş. Anul trecut, Festivalul Sportului a fost fantastic, iar cei prezenţi mi-au furat efectiv inima. Anul acesta, 20 septembrie 2014 este o dată importantă în calendar. Avem posibilitatea de a ataşa un Update al programului Steel Programs, unui festival sportiv, ceea ce ne permite să arătăm tuturor celor prezenţi, ce anume are mai bun şi mai frumos marea familie a fitness-ului”, a declarat Fernando Gorini înainte de a poposi la Sibiu.

 

Premii şi surprize pentru public

Iubitorii sportului sunt invitați sâmbătă, 20 septembrie 2014, la o demonstrație de atitudine, energie debordantă și bună dispoziție care va ridica Sibiul în picioare, între orele 10:00 – 21:00.

Participarea la activitățile sportive, dar și la seminariile care vor avea loc la Atrium Clasic Cafe, este gratuită. Pentru toți cei care vor face mișcare împreună cu instructorii de pe cele trei scene amplasate în Piața Mică din Sibiu, surprizele se vor ține lanț: premiile în valoare de peste 1.500 de euro se vor transforma în abonamente la sălile de fitness din Sibiu și în echipamente sportive de tot felul.

Doritorii pot fi „Instructor de fitness pentru o zi”, începând cu ora 16:40. Cei care vor accepta provocarea vor primi vouchere de cumpărături pentru echipamente sportive în valoare de 100 de lei, puse la dispoziție de Decathlon.

 

Noutăţi în domeniul fitness-ului

Cele mai interesante trenduri și concepte sportive își dau mâna într-un melanj inedit al mișcării în aer liber, la cea de a doua ediție a evenimentului „Festivalul Sportului”, Sibiu 2014.

Vor fi zece ore de ritmuri Kangoo Jumps, Bokwa, Steel Programs, Schwinn Cycling, Step Aerobic, Tae Bo, X Tempo, Reebound, Taezu, Dance, Freestyler, Zumba Step, Zumba și deepWORK. Printre invitații speciali se numără şi Dana Badea, Simona Niste, Manuela Gute și nutriționistul Cristian Mărgărit.

Nu lipsesc noutățile în materie de wellness-nutriție, expoziție de accesorii fitness și aerobic și standuri expo cu produse fresh-bio și suplimenți alimentari.

La prima ediție, inițiativa organizatorilor s-a dovedit a fi extrem de inspirată și bine primită de locuitorii orașului, intenția de a permanentiza acest proiect și în anii următori venind aproape de la sine.

Atragerea populației de toate vârstele către mișcare și educație fizică, diversitatea și abordarea ludică a anumitor activități vor crea o atmosferă vie, captivantă, menită să atragă prin originalitate și divertisment.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică