Ne putem molipsi de stres, potrivit unor studii făcute recent în mai multe universități din lume. Putem lua stres de la cunoscuți dar și de la necunoscuți, indiferent de vârstă sau de gen, spun cercetătorii. Există însă și excepții – unii oameni putând adopta atitudini neobișnuit de optimiste și eroice atunci când sunt solicitați într-un mod negativ.
Un grup de psihologi de la Universitatea Saint Louis au testat teoria asupra unui grup de persoane în care o parte erau rugați să vorbească în public sau să facă diferite calcule aritmetice în timp ce altă parte îi urmăreau. Cercetătorii au măsurat nivelul de cortizon – hormon al stresului și al enzimei salivare la vorbitori și la observatori
Concluzia a fost surprinzătoare – stresul era distribuit proporțional pentru toate persoanele prezente în cameră, se arată într-un articol Dailymail.
Mai ușor de la cunoscuți
Același experiment a fost realizat și în cadrul a două universități germane, măsurându-se nivelul de stres empatic resimțit de vorbitori și privitori. Neliniștea și agitația este transmisă mai ușor în cadrul cuplurilor (studiile au arătat ca e de 4 ori mai probabil să ne molipsim de stres de la cineva cunoscut – un prieten, coleg de muncă sau persoana iubită), dar putem lua stres și de la necunoscuți, au concluzionat cercetătorii de la Max Plank Institute for Cognitive and Brain Sciences din Leipzig, citat de corpul-uman.
Stresul de la TV
Mai mult, stresul este transmis la fel de bine și prin videouri, prezența persoanelor stresate în imediata apropiere nefiind necesară pentru 24% dintre subiecți.
Așadar, mare atenție la persoanele stresate de la televizor, spune expertul Veronika Engert, participant la studiu. „Acestea pot genera ușor neliniște în rândul unor telespectatori”, mai spune ea.
În timp, stresul cronic crește riscul de infarct, atac cerebral și depresie.