topul celor mai corupte țări. românia, poziție rușinoasă!

Organizaţia nonguvernamentală (ONG) Transparency International (TI), a dat publicității clasamentul mondial pe țări în privința corupției. Fenomenul a crescut în China, Turcia şi alte ţări cu o creştere economică puternică. Țara noastră este poziționată pe același loc cu Brazilia în privința corupției.coruptie

Într-un clasament publicat la sediul din Berlin, ONG-ul anunţă că Sudanul, Coreea de Nord şi Somalia sunt ţările percepute ca cele mai corupte din lume, în timp ce Danemarca, Noua Zeelandă şi Finlanda sunt considerate cele mai puţin corupte.
Raportul Transparency International clasează 175 de ţări pe o scară de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele mai puţin afectate de acest flagel.
România se clasează pe locul 69, cu un scor de 43 de puncte (ca anul trecut), la egalitate cu Brazilia, Bulgaria, Grecia, Italia, Senegal şi Swaziland. Republica Moldova se află pe locul 103, cu 35 de puncte (ca anul trecut), alături de Bolivia, Mexic şi Niger.
Organizaţia subliniază că măsurarea corupţiei este imposibilă, având în vedere că este ilegală şi disimulată. Pentru a-i stabili indicele, Transparency International adună opinii ale unor experţi din cadrul unor organizaţii ca Banca Mondială (BM), Banca Africană pentru Dezvoltare sau Fundaţia germană Bertelsmann.
În acest an, Transparency International pune accentul pe dificultăţile cu care confruntă anumite ţări emergente în lupta împotriva corupţiei.
China, de exemplu, a 100-a din cele 178 de ţări evaluate, coboară patru puncte (la 36 de puncte) şi 20 de locuri faţă de 2013, în timp ce Turcia, a 64-a în clasament, pierde cinci puncte (la 45 de puncte) şi 11 locuri.
Referitor la China, TI relevă că, dacă „mai mulţi poliţişti de rang înalt şi anumiţi oficiali publici de rang inferior au fost arestaţi pentru corupţie, (…) modul în care oamenii sunt supuşi unor proceduri este necesar să fie mai transparent”.
„China (…) este necesar să ofere un acces mai bun la informaţie şi să creeze măsuri de protecţie mai importante pentru denunţători, ceea ce nu a făcut, până în prezent, în legislaţia sa”, se arată în raport.
În ceea ce priveşte Turcia, TI subliniază că „percepţia generală a corupţiei” în ţară a „crescut în mod considerabil”, şi anume din cauza „unei serii de investigaţii şi inculpări pentru corupţie vizând persoane apropiate Guvernului”.

topul celor mai corupte țări. românia, poziție rușinoasă!

– „Cultura impunităţii”
Faptul că „jurnalişti critici faţă de regim” au fost „persecutaţi” şi „arestaţi” a contribuit la deteriorarea imaginii ţării.
Corupţia este o problemă importantă şi în alte economii emergente, se arată în raport, care citează Brazilia (a 69-a cu 43 de puncte) şi suspiciuni privind coruperea politicienilor de către companii petroliere.
India (a 85-a, cu 38 de puncte) este şi ea arătată cu degetul de către TI, care denunţă recurgerea la conturi bancare instalate în paradisuri fiscale ca Insula Muritius.
Investiţiile cetăţenilor ruşi bogaţi din Cipru atrag, de asemenea, atenţia organizaţiei, care plasează ţara pe un „modest” loc 136, cu 27 de puncte.
„Economiile care cresc rapid şi ale căror guverne refuză să fie transparente (…) creează o cultură a impunităţii în care prosperă corupţia”, a subliniat José Ugaz, jurist şi preşedintele Transparency International.
Însă, în opinia organizaţiei corupţia este un fenomen care priveşte „toată economiile”. „Peste două treimi” dintre ţările studiate ating, de altfel, un scor de sub 50. Rezultatul mediu este 43.
În acest sens, ONG-ul insistă asupra activităţii pe care este necesar să o desfăşoare „marile centre financiare din Uniunea Europeană şi Statele Unite”.
Transparency International apreciază că multinaţionalele din sectorul bancar şi marile pieţe financiare ar putea să facă mai mult pentru a evita ca anumite elite îndoielnice din ţări emergente să obţină cu ajutorul lor tacit mijloace de a-şi spăla banii obţinuţi pe căi necinstite.

„Aproape toate scandalurile bancare legate de spălarea banilor nu se mai produc doar pe nişte insuliţe care sunt paradisuri fiscale, ci privesc de asemenea fonduri îndoielnice, corupte, care aterizează în locuri ca Londra, New York sau Frankfurt”, subliniază Robin Hodess, director de cercetare la TI.
Cele mai corupte şi cele mai puţin corupte ţări potrivit clasamantului TI pentru 2014 pe o scală de la 0 (percepute ca fiind foarte corupte) la 100 (percepute ca fiind foarte curate):

1. Danemarca 92
2. Noua Zeelandă 91
3. Finlanda 89
4. Suedia 87
5. Norvegia 86
= Elveţia 86
7. Singapore 84
8. Olanda 83
9. Luxemburg 82
10. Canada 81
(…)
12. Germania 79
(…)
14. Marea Britanie 78
15. Japonia 76
(…)
17. Statele Unite 74
(…)
26. Franţa 69
(…)
64. Turcia 45
(…)
69. Brazilia 43
= România 43
(…)
85. India 38
(…)
100. China 36
(…)
103. Republica Moldova 35
(…)
136. Rusia 27
(…)
166. Eritreea 18
= Libia 18
= Uzbekistan 18
169. Turkmenistan 17
170. Irak 16
171. Sudanul du Sud 15
172. Afganistan 12
173. Sudan 11
174. Coreea de Nord 8
= Somalia 8.

Lista completă poate fi accesată pe site-ul www.transparency.org.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică