Președintele ales, Klaus Iohannis este atacat violent de către Corneliu Vadim Tudor, fost senator, europarlamentar și candidat la președinția României, într-un pamflet publicat chiar pe pagina sa de facebook.
De altfel, Corneliu Vadim Tudor și-a exprimat susţinerea pentru Victor Ponta. Totuși, ca să nu fie vulnerabil în faţa atacurilor adversarilor din cauza unei astfel de colaborări, candidatul PSD a preferat înrudirea prin alianţă. UNPR, care are protocol de colaborare cu PSD şi a încheiat unul similar cu PRM. Şi aşa a ajuns Corneliu Vadim Tudor de partea lui Victor Ponta.
„Am decis să îl ajut pe tânărul Victor Ponta să se mute cu biroul la Palatul Cotroceni, pentru că – vorba aia – aleg răul cel mai mic. Eu nu voi vota niciodată un străin de neam și lege, un om de altă etnie”, afirma atunci Corneliu Vadim Tudor.
Pamfletul a fost scris „în noaptea de 3 spre 4 decembrie”, așa cum precizează chiar Corneliu Vadim Tudor, și a fost publicat de pagina sa personală de Facebook:
CĂPȘUNĂ VODĂ
E un munte de slănină
Şi-are-o faţă ca de sodă
Toţi românii se închină:
Iată-l pe Căpşună Vodă!
Îl votară căpşunarii
Risipiţi în patru zări
Ne-au cam dat cu flit, hoinarii:
Votul marii răzbunări!
Ei au pedepsit o ţară
Ce-n pustiu i-a alungat
Pentru pîinea lor amară
Ne-au dat un handicapat.
Straşnică mobilizare
Pe Facebook şi Internet!
Hai la ţară de vînzare
Are banner şi-n closet!
A vîndut copii, turbatul
Plîng familii după ei
Na rinichiul, ia ficatul
Inima? 5.000 de lei!
N-am crezut că ne va bate
Dumnezeu aşa de rău:
Ne-a arătat că se poate
După Chior – un Mutălău.
E mutant, n-are charismă
Zici că-i zombi împăiat
Berlinul ne-a tras o cizmă
Fiindcă prea des l-am trădat.
Reichul IV se-nfiripă
La Dunăre şi-n Carpaţi
Şmecherul n-are echipă
Doar nişte băsişti mascaţi.
Iese Dosia la bătaie
Trei piftii-s la guşa ei
Sar în curul gol, din baie
Pleşu şi cu alţi lachei.
Doi beţivi îşi cer răsplata
Buldogul şi Orban L.
Numai sapa şi lopata
Mai vindecă PNL.
La fasole cu ciolannis
Stau la coadă interlopi –
La Putere tot golanii-s
Aţi votat de-aţi dat în gropi.
Aţi vrut să scăpaţi de Chiorul
Dar, de fapt, voi l-aţi salvat
Vă înjură tot poporul
Mai bine v-aţi fi-mpuşcat.
Hai, veniţi acum acasă
Luaţi-vă ţara-napoi!
Ah, ce farsă dureroasă
Şi ce baie de noroi!
Iar e-n lanţuri ţara asta
Ticăie bomba cu ceas
Ne-a lovit, din nou, năpasta
După un tătar – un sas.
Plîngi pînă îţi crapă buza
Tu, nefericit norod:
Pe tronul lui Vodă Cuza
Stă Căpşună Voevod!
Sceptrul lui Mihai Viteazul
E la neamţul second-hand
Exilul beleşte prazul
Ce ruşine! Ce mai brand!
Biată Ţară Românească
Eşti la capăt de destin…
Adolf Hitler să trăiască
Şi nepotul lui cretin!
Popor român, trezește-te ! Am ajuns vai de capul nostru dacă o creatură abjectă precum vadim face legea și este subiect de discuție.Locul lui este într-un sanatoriu! Lasă-ne, mizerabilule!
vadim e o javra nu merita numele de roman e un mitocan gras mai bine un bivol care se milogeste de televiziuni sa il primeasca . Are un limbaj abject si murdar se crede dumnezeul nostru hhuooooooooooo
si eu sunt un ” capsunar” care a stat 12 ore la coada si nu a ajuns sa voteze! Si il asigur pe domnul Vadim ca acei ” capsunari” de la coada erau ingineri, studenți, muncitori bine informați! Domnul Vadim este o rusine pentru Romania! Se da drept intelectual, dar are un limbaj ca de la coada vacii! Dumnezeu sa- l ierte!
constantin frate vadim e un carnat cacat la fel ca si ponta sa invatat sa vorbeasca nu sa faptuiasca dzeu cu noi un carnat de la PRM Partidul Romanilor Mincinosi care au vorbit nu au facut nimik pt noi sa ne tina impreuna dupa campanie prima alegere presidentiala a vazut ca nu e ales ca o coarda a fugit la psd si iohannis in pardid nu a vrut imigratia de la un partid la altul acum il acuza un cacat laudaros cu toti generalii lui si minciunile care ei le sustin si care a despartit o romanie de alta la diaspora ma refer crezi ca noi am plecat de bine inafara deal de el si toti care il sustin la fel ca tine avem si noi familii acasa de care ne e dor dar uite ce au facut in frunte cu el stii cred la ce ma refer cei care a despartit romania de moldova moldova de ardeleni si altele un putregai care nush ce mai cauta el acolo un gunoi in guvern impreuna cu cozma e trist nu vezi acum ce au iesit la alegeri nu pt sa faca si e greu de refacut ce au stricat timp de 25 de ani
Dar cine e Vadim asta? Nu am auzit de el….
Un nostalgic communist.
Niciodata nu ai dezgustat mai mult tovarase Vadim:)ti se potriveau mai bine odele dedicate savantei Elena Ceausescu.. Ramai fidel acelui stil literar, (il numes eu lingau:)) Cu multa compatimire, un capsunar care a asteptat 7 ore sa voteze, impotriva celor ca tine. Dumnezeu sa te ierte
Poezie de la vadim pentru vadim iauzi ce zice … Iata vin colondatori vadim si alti tradatori lipsit de creier si valori uite capsuna nui capsuna vadim tata papamiai p… Si peste hotarul tarii tii emblema rabdarii ai umflat parlamentarii si tiai luat p… Votarii de atata furt si nesimtire nu mai zic neispravire tu vadime din partea noastra si a nost familie credem ca esti frate cu hotie vadime vadime lumea vrea un presedinte nu un nebun prost ca tine si la anul care vine ghici cine intra la puscarie ai o gura asa de mare ca doar ursii iti stau la picioare pana si mama patrie si popo tu ce esti cine draq tea dus la bucuresti navem mama navem soarta ca vadim cozma ponta dragnea tariceanu nea furato toata vadim si cu ai lui rusinea statului neai furat traiu si speranta futen cur au uitat revolutia si la anul care vine cu iohannis in frunte o sa facem revolutie vadime vadime o sa vedem cine lasa mama lasa tine shimbul unui om ca mine la anul sau niciodata in 2015 ne croim alta soarta fara ponta si vadim romania sa o slujim vine vara bine imi pare dupa congres vom fi o tara foarte mare fara ponta si vadim de ei SA ne lipsim cozma mare poponar tariceanu japcar si dragnea iliesc comunitar traiasca tara si poporul nea lipsit de a nost calvaru dumnezeu nea scapat de psd si un handicapat vadime vadime care vii din prostime ne lipsim de tine si la anul care vine cu iohannis ne va fi bine ai trait revolutia dar nu Tia tratat mintea noi si toata Europa iti vom f..e mutra vadime tu si oameni ca tine lasatine si ne lipsim de tine neai furat si neai mintit acum ghici cine va fi inchis ceausescu batal vina tie tia crescut basina daca nai avea vreo functie nimik nuti apartine tias da viata si spitalul de nebuni si un urs la ring vadime vadime sa vedem cine la anul care vine cine pe cine va mai suporta un om ca tine tu si toti generalii alaturi tie cozma si toti(psd)poponarii pt toti si pt tine vadime la anul vom vedea cine tu si toti ca tine vadime vadime la anul care vine o sa vezi multime care te sustine nu la vot ci revolutie (anunt pentru tine vadime sau facut partidul de nebuni si cu probleme psihice nu vrei sa te transferi am auzit ca de la partidul care faci parte acum la anul 2015 nu mai ai unde sa migrezi daca vrei sa facut un partid nou Partidul Romanilor Mincinosi Si cu Probleme Psihice
POTI SA ZICI CE VREI CA PRESEDINTE NEBUN CA TINE NU VA AVEA TARA NICI O DATA
CAPSUNARI DE CARE VORBESTI TEA-U PLATIT ATITIA ANI LA PARLAMENT SI NU AI FACUT APSOLUT NIMIC
GURA I-TI MERGE CA CLOSETUL TRAGI APA SI INGHITI
NU TE MAI OBOSI CU SCRISUL CA NU AI TALENT,DOAR LA ODE CEAUSISTE,AI PERDUT LOCUL CE TI-LA PROMIS PONTA,VAI DE CAPUL TAU
AI AJUNS MILOGUL TELEVIZIUNILOR CARE TE MAI PLATESC
Dar cine e Vadim asta? Nu am auzit de el….