Cele două camere ale Parlamentului României au anunțat că s-a luat o decizie finală în privința zilei in care Klaus Iohannis să depună jurământul de învestitură. Evenimentul solemn va avea loc în ziua de duminică, 21 decembrie, la ora 12.00.
Anunțul a fost făcut marți de către secretarul Camerei Nicolae Mircovici.
„În legătură cu jurământul depus de către preşedinte, în consens s-a stabilit ca acesta să fie pe 21, duminică, la orele 12.00, urmând ca, în conformitate cu Constituţia, preşedintele nou ales să intre în atribuţiile constituţionale în momentul în care depune jurământul în faţa Parlamentului”, a precizat Mircovici, după şedinţa Birourilor Permanente ale celor două Camere.
El a menţionat că a fost o scrisoare din partea grupurilor PNL privind depunerea jurământului de către noul preşedinte în data de 21 decembrie, care a fost aprobată de toată lumea, prin consens.
„A fost o discuţie pe tema aceasta că poate ar trebui ca CC să exprime un punct de vedere, preşedintele. Opinia a fost clară: Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul este în funcţiune, preşedintele ales depune jurământul în faţa Parlamentului şi cel care stabileşte momentul în care acest lucru se face este Parlamentul României, prin cele două Camere reunite şi preşedintele va veni şi va depune jurământul în acest moment”, a mai spus Mircovici.
El a adăugat că, în mod categoric, la această şedinţă solemnă vor fi prezenţi principalii reprezentaţi ai statului.