a murit unul din cei mai renumiți etnografi ai sibiului

Horst Klusch şi-a trăit cei 87 de ani până în ultima clipă şi a făcut asta alături de colecţia sa… Era copilul său, pe care nu a putut să-l părăsească nici atunci când boala i-a invadat universul.klusch 1

Se spune că oamenii sunt ca nişte cufere… În timp ce unele se deschid uşor,  altele lasă ca praful să se aşterne lin peste ele. Horst Klusch a fost un alt tip de ,,cufăr” şi anume acela în care am văzut de fiecare dată „sclipire în ochi”. ,,Sclipirea” aceasta unică venea când vorbea despre acel ceva ce îi plăcea foarte, foarte mult! Timpul trecea atât de repede atunci când se pornea să-ţi povestească despre ce mai face, despre evenimente şi poveşti legate de pasiunea lui, despre obiecte, cărţi, idealuri şi speranţe. Şi dacă aveai răbdare,  Horst Klusch îţi explica tot ce a aflat el în decenii de cercetare şi tot ce a învăţat prin experimente, muncă şi atenţie la detalii. MERITA să ai răbdare!
Dincolo de orice, Horst Klusch a fost  un etnograf şi colecţionar renumit, un profesor şi îndrumător desăvârşit. Colecţionarul este cu adevărat o specie rară! Nu este o greşeală dacă afirmăm că un om care doreşte să colecţioneze trebuie să aibă talent înnăscut pentru asta. Talentului i se adaugă curajul de a căuta neîntrerupt, de a cerceta, de a se documenta şi de a chibzui. Este, totuşi, real faptul că fiecare obiect, ca şi omul, are un destin al său.
Deasemenea, fiecare colecţie are viaţa ei proprie! Aici un rol fundamental ocupă viaţa pieselor care compun colecţia şi a celui care a întemeiat-o. Pasiunea de a colecţiona naşte oameni cu suflete mari, ale căror tărâmuri spirituale sunt fără margini. De-a lungul veacurilor, colecţionarii au descoperit, au cercetat, au conservat şi au păstrat cu sfinţenie lângă inima minţii lor, obiectele. Acele obiecte au câştigat astfel un timp în plus. Cu alte cuvinte, acestea au dobândit o prelungire de viaţă!
Horst Klusch şi-a trăit cei 87 de ani până în ultima clipă şi a făcut asta alături de colecţia sa… Era copilul său, pe care nu a putut să-l părăsească nici atunci când boala i-a invadat universul.
În 16 decembrie s-a stins încet…
Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei!

a murit unul din cei mai renumiți etnografi ai sibiului

Ultima oră

Comentariul meu

Publică