Rezultatele unei cercetări publicate de curând în revista Proceedings of the National Academy of Science, au dezvăluit faptul că ființa umană a început să sintetizeze alcoolul cu mult înainte să reușească să îl fermenteze.
Cu alte cuvinte, organismul ne-a pregătit să facem față băuturilor spirtoase prin intermediul strămoșilor noștri de acum mai bine de 10 milioane de ani, de când aceștia erau capabili să digere fructele putrezite pe care le găseau pe jos.
Prima băutură a fost, cel mai probabil, făcută accidental. Obiceiul în sine de a produce băuturi alcoolice prin fermentarea fructelor datează din anul 10,000 î.Hr., din perioada neolitică, perioadă din care s-au găsit primele halbe și căni destinate consumului de bere. Pictogramele egiptene arată că, în anul 4000 î.Hr., în Orientul Apropiat deja se consuma vin – se pare că aici se găsea o varietate foarte mare de băuturi (17 feluri de bere și 24 de soiuri de vin) care era folosit deopotrivă la petreceri, dar și în cadrul ceremoniilor religioase sau în scopuri medicinale.
Este, totuși, consumul de alcool asociat în mod automat cu petrecerile și bețiile? Se pare că, după studiul lui David J. Hanson, acest lucru este cât se poate de adevărat. În cele mai vechi timpuri exista avertismentul conform căruia alcoolul ar trebui consumat în cantități moderate, deși, în cazul egiptenilor, nu efectele imediate ale ebrietății erau principala problemă, ci mai importante erau problemele morale și de onoare asociate tavernelor unde se putea consuma alcool și care funcționau, de asemenea, și ca bordeluri.
Popularitatea alcoolului a crescut foarte mult pe toată suprafața globului – babilonienii erau, de exemplu, mari amatori ai berii și ai alcoolului în general. Până și faimosul Cod al lui Hammurabi apăra calitatea alcoolului și consumul de alcool, în Cod fiind stipulat că dacă o tavernă va fi modificat adevărata calitate a băuturii, iar acest lucru va fi fost dovedit, atunci proprietarul va fi fost aruncat în apă. Moartea prin înec era una dintre cele trei pedepse capitale prevăzute în Cod, pe lângă incendiere și trasul în țeapă. Trebuie să recunoașteam că trebuia să fii nebun să te atingi de băutura unui mesopotamian!
Licoarea zeilor
De multe ori, din cauza efectului pe care îl are, alcoolul a fost considerat drept un catalizator al vieții spirituale. Acest lucru s-a întâmplat și în China unde, un edict din anul 1116 î. Hr. clarifica faptul că moderația în ceea ce privește consumul de alcool reprezintă o rețetă sacră. Autoritățile de la momentul respectiv erau conșiente de faptul că o bere consumată ocazional nu reprezenta nicio problemă, așa că nu au introdus prohibiția, însă avertizau asupra consumului abuziv de băuturi spirtoase. În vremea Greciei Antice, Platon încuraja consumul de alcool, dar, tot așa încuraja şi moderația.
O chestiune cu totul diferită o reprezenta Alexandru cel Mare în particular, și macedonenii în general, care se închinau lui Dionisos, zeul vinului. Însuşi Alexandru cel Mare a murit după o noapte petrecută în compania alcoolului care i-a furat, pe rând, mobilitatea, glasul și, în final, viața. Otrăvit sau nu, cred că putem spune că a fost cea mai îngrozitoare mahmureală din viața sa, care i-a și curmat-o în final.
Roma era un consumator de băuturi spirtoase destul de moderat înainte de cucerirea Mediteranei din secolul al II-lea î. Hr., dar începând cu acel moment, consumul a fost din ce în ce mai mare până când a atins apogeul în timp ce Republica își începuse declinul – simplitatea și cumpătarea fuseseră înlocuite de corupție și lăcomie.
Împărații marilor imperii nu au fost întotdeauna modele demne de urmat – împăratul Nero și-a ucis în bătaie soția însărcinată, Poppaea, sub influența vinului; Marcus Antonius era și el un adept al consumului ocazional de băutură și de opiu. Schimbând un pic zona geografică, se spune că moartea lui Atila, regele hunilor, ar fi asociată cu excesul de alcool, și că din cauza unei hemoragii nazale, fiind foarte „veselit”, nu și-a dat seama că îi curge sânge din nas și ar fi murit înecat în propiul sânge în timp ce dormea.
Era dezvoltării producţiei de alcool
Expansiunea creștinismului a făcut ca Europa să înceapă să asculte de sfaturile Noului Testament în ceea ce privește alcoolul, însuși Iisus nefiind un adept al dipsomaniei, deși îngăduise consumul ocazional (și liturgic) al vinului. În Luca 21:34 se amintește: „ Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare, cu beţii şi cu îngrijorările vieţii”. În jurul secolului al V-lea d. Hr, Biserica a hotărât că și consumul de alcool reprezintă un dar divin de care trebuie, însă, să ne bucurăm cu moderație. Nu din întâmplare cultura viticolă a început să înflorească după răspândirea creștinismului – ordinele religioase garantau perpetuarea acestui tip de agricultură deoarece aveau nevoie de vin pentru slujbe și liturghii.
Evul Mediu a reprezentat o perioadă foarte prolifică pentru dezvoltarea băuturilor și a „industriei” producătoare de alcool în general. Nu numai datorită conservării și păstrării vinului în mănăstiri, dar și datorită faptului că celții, englezii, saxonii, germanii și scandinavii au început să facă diferite soiuri de bere și mied (băutură făcută din miere). Majoritatea cărților de bucate de la acea vreme utilizau vinul drept unul dintre ingredientele cele mai importante atât în Franța, sau Anglia, cât și în Spania unde, medicul spaniol Arnau de Vilanova a publicat Liber de vinis, unul dintre primele tratate despre vin.
Boli precum Moartea Neagră au redus cu mult consumul de alcool, așa cum se întâmplă de obicei în vremuri de criză morală și materială. Ideea conform căreia dacă bei ești protejat de această cumplită boală, era destul de răspândită. La celălalt pol, însă, se afla și ipoteza conform căreia, având în vedere că ciuma era considerată o pedeapsă divină, moderația în ceea ce privește viciile era esențială pentru salvare. Dintre cele două scenarii, datele existente înclină spre prima variantă; astfel, în Bavaria se consumau în jur de 300 de litri de alcool de persoană pe an, în orașul Valladolid (Spania) în secolul al XVI-lea se consumau circa 100 de litri de persoană pe an, iar polonezii ajungeau și la 2 litri de persoană pe zi! Scoțienii erau și ei la fel de categorici ca mesopotamienii în ceea ce privește alterarea băuturilor alcoolice, iar această acțiune ilegală era foarte aspru pedepsită.
Alcoolul, o problemă socială
În Epoca Modernă, orașele au început să se dezvolte din ce în ce mai mult, iar Europa a părăsit obscuritatea medievală. Reforma protestantă nu a schimbat foarte mult regulile în Europa, având în vedere că și Jean Calvin și Martin Luther au menținut aceeași „regulă” în ceea ce privește consumul moderat de alcool ca Biserica Catolică. Astfel, conform explicației lui Kristen D. Burton într-un articol publicat în The Appendix, au început să se ridice multe voci împotriva alcoolului, în același timp cu proliferarea sectelor religioase care au creat ocazia unei distilări masive de alcool care era și destul de ieftină (producții de șampanie, whiskey și gin).
Raționalismul și pozitivismul s-au transformat în aliați în lupta împotriva stării de ebrietate, alcoolul fiind deja considerat băutura diavolului deoarece sucea mințile și transforma corpurile bărbaților care îl consumau. Producția personală de gin (oamenii își făceau propria băutură acasă) din Londra a cauzat mii de cazuri de intoxicație și otrăvire cu alcool la începutul secolului al XVII-lea, lucru care a creat o alarmare generală, iar Parlamentul a aprobat în anul 1736 o lege prin care taxele și impozitele asociate producției personale de gin creșteau considerabil. Acest lucru nu a împiedicat, totuși, ca șase ani mai târziu, tuturor celor 500,000 de londonezi să le fie repartizate 68 de milioane de litri de gin pe cap de locuitor. O carte anonimă publicată în 1794 – A Treatise on the True Effects of Drinking Spirtuous Liquors, Wine and Beer on Body and Mind, atrăgea atenția asupra pericolelor consumului de alcool care ajunsese la… 3 pahare de gin pe zi!
Adevărata schimbare a paradigmei în ceea ce privește consumul de alcool din zilele noastre s-a produs în secolul al XIX-lea, când mase de oameni din mediul rural s-au mutat în mediul urban, contopindu-se cu viața industrială urbană. Alcoolul a început să fie asociat cu majoritatea problemelor grave ale societății actuale – crime, sărăcie, rata ridicată a mortalității, rata șomajului foarte ridicată, abuz și violență domestică. Astfel, consumul de alcool a ajuns să fie inamicul societății, al productivității și al conservării unei conduite în societate, și a început să fie stigmatizat și clasificat drept un distrugător al voinței individuale și destabilizator al societății moderne.
Dacă analizăm evoluția consumului de alcool pe parcursul ultimelor decenii, putem afirma că există o oarecare balanță între două tipuri de oameni: cei care sunt consumatori moderați, chiar dacă beau alcool zilnic, beau de obicei o bere sau un pahar de vin la masă; și cei care exagerează cu consumul de alcool în cantități mari și, de obicei, cu consumul de băuturi spirtoase tari cum sunt votca sau whiskey-ul. În concluzie, aceste două categorii de consumatori reprezintă moderația creștină pe de o parte, și excesul dionisiac al lui Alexandru cel Mare, pe de alta.