Sibienii rămân fermi când vine vorba de astfel de gesturi greu de înțeles! Cercetările în acest caz sunt efectuate de polițiștii de la investigații criminale pentru identificarea copilului și a mamei care l-a abandonat

bebe222

Locuitorii urbei cataloghează drept „criminal” gestul femeii care și-a abandonat fetița pe treptele Clinicii Polisano, în urmă cu 3 zile, într-o pungă. Unii dintre ei sunt categorici: „Este o criminală! Un copil așa mic… Merită închisă pe viață”, este de părere o doamnă în vârstă de peste 60 de ani. De asemenea, o altă doamnă apreciază că gestul femeii trebuie neapărat sancționat legal, după ce aceasta va fi identificată de polițiști. „Este foarte păcat! Un lucru foarte urât! Eu mi-am dorit copil, dar nu am putut avea. Am făcut tratamente, am făcut multe lucruri, iar alții care au îi abandonează mai rău ca pe câini. Se găsesc și alte modalități”, spune o sibiancă. De altfel, părerile sunt unanime în ceea ce privește gestul femeii. „Ceea e a făcut este inadmisibil. Dar, las la aprecierea bunului Dumnezeu, pentru că nu am voie sa judec eu”, a mai spus o altă doamnă.

video sibienii condamnă ferm gestul mamei fetiței abandonate! uite ce spun și în ce stare e bebelușul!

[contextly_auto_sidebar id=”poRoDBlWxcnUuroS7metEwLa1GuHumLe”]

Bebelușul va sta maximum 28 de zile la neonatologie
Cadrele medicale rămân ferme pe poziție: fetița nu s-a născut într-o unitate spitalicească. „Nu pare să fie născut într-o unitate sanitară. La noi, în niciun caz nu, am verificat. Nu am avut nicio mamă care să fi fugit din spital imediat după naștere”, a declarat dr. Ecaterina Olariu, medic primar șef al compartimentului de terapie intensivă neonatologie, din cadrul Spitalului Județean Sibiu. Ea a mai spus că bebelușul va sta maximum 28 de zile în secția de neonatologie. „Din punct de vedere legal, noi nu-l putem ține decât maximum 28 de zile. Perioada neonatală este între 0 și 28 de zile. După 28 de zile, este sugar. Și noi teoretic și practic nu mai avem voie să îl ținem”, a completat medicul, adăugând că testele de laborator și ecografiile au relevat o stare bună de sănătate a fetiței.

Familie extinsă sau asistent maternal
A fost sesizată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu (DGASPC Sibiu) în acest caz. „În prezent, ancheta este în curs de desfășurare. Dacă în urma anchetei, mama copilului abandonat va fi identificată, DGASPC Sibiu va institui măsura de plasament în familie extinsă. În cazul în care mama nu va fi identificată sau familia extinsă nu va dori să accepte copilul, în acel moment DGASPC Sibiu va institui o măsură de urgență la un asistent maternal profesionist”, a declarat Andreea Popescu, purtător de cuvânt DGASP Sibiu.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. Era mai bine sa-l avorteze nu ? Asa cum multe fete fac si cand isi doresc copii , surpriza , nu mai pot avea ….. Nu l-a omorat , nu l-a aruncat la gunoi , l-a adus intr-un loc unde era sigura ca vafi gasit repede si oamenii vor sti ce sa faca cu el …..Cine este fara pacat sa ia piatra si sa arunce !

    1. mai lavinia acum te judec eu… pai cand a ramas gravida nu a stiut daca sil doreste sau nu? atunci ai 2 variante: il pastrez pentru ca mil doresc sau avortez petru ca nu mil doresc. deci cine e mai vinovat: mama ca a nascut fetita si a abandonato sau fetita ca sa nascut si e lipsita de aparare si aruncata ca un gunoi? si sati mai zic ceva … orice mama tre sa se gandeasca bine inainte de a face pasul asta petru ca copii au cel mai mult de suferit si sa nu uiti niciodata CA LA SANU MAMEI NUI NICAIERI, un copil cat de mic simte asta si cand creste mai mare si mai mult…