Omul de afaceri Ilie Carabulea ar putea să iasă din casă de săptămâna aceasta, dacă ultima hotărâre a Curții de Apel Bucureşti rămâne definitivă.
Angajații Holdinguluin Atlassib si-ar putea revedea patronul în carne și oase de săptămâna aceasta, după ce Curtea de Apel București a decis în cazul lui Carabulea, vineri, 12 februarie, înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar, potrivit adevarul.ro.
Potrivit legii, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ilie Carabulea are mai multe obligații și interdicții. Printre obligații, Carabulea trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
Deasemenea organul judiciar care a dispus măsura de eliberare sub control judiciar poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia, să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta, să nu se apropie de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, să nu emită cecuri. În cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia şi i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Măsura de eliberare sub control judiciar a lui Ilie Carabulea în dosarul Carpatica Asig nu este însă definitivă, ea putând fi contestată de către procurori, caz în care dosarul ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ilie Carabulea este acuzat de către procurorii DNA de săvârşirea a şase infracţiuni, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă (două infracţiuni), dare de mită (două infracţiuni), folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals. [contextly_auto_sidebar id=”axAs3SCU8GprGpYCQrqjMiTn2ma1toa5″] Alături de Carabulea, au mai fost trimişi în judecată Marian Mârzac, fost director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A., ulterior membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, fost preşedinte Autorităţii de Supraveghere Financiară, Radu Mustăţea, membru în Consiliul de Administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A.,iar ulterior şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, Elena Rusu, membru în conducerea S.C. CARPATICA ASIG S.A, Ina-Ana Crudu, fost director general la S.C. CARPATICA ASIG S.A, Elena Laura Chiţoiu, fost director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (A.S.F), Ioan Opriş, expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Dacian Vinereanu, persoană din anturajul lui Mustăţea Radu, Călin Georgel, fost secretar general al A.S.F, Corneliu Silviu Moldoveanu, fost vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară – conducătorul Sectorului Asigurări, Dan Odobescu, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului Bucureşti şi proprietar al unei societăţi de asigurări şi S.C. CARPATICA ASIG S.A.