Bărbatul de 30 de ani care și-a abuzat sexual fiica de un an și 10 luni și apoi a postat imagini pe site-uri ce găzduiesc imagini pornografice cu minori. Ali Mazilu a fost reținut de procurorii DIICOT.
Dosarul său este instrumentat acum de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, care efectuează cercetări faţă de suspectul M.A.L., pentru „săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prev. şi ped. de art. 374 alin. 1, 2, Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, şi a infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 218 alin. 1, alin. 2, alin. 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal”. [contextly_auto_sidebar id=”YIrCLBygbsKhzaefZcxccJbD6ve8YF1J”]
”În data de 24 februarie ofițeri DIICOT s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui suspect de săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sistem informatic. Cu ocazia percheziției au fost ridicate mai multe medii de stocare a datelor, care urmează a fi percheziționate. Vorbim de laptopuri, carduri de memorie și două telefoane. Unul dintre ele există suspiciuni că ar fi fost folosit la efectuarea fotografiilor pornografice”, a explicat Sebastian Veștemean, de la IPJ Sibiu.
Nu și-a recunoscut fapta
Sibianul acuzat de pedofilie nu a recunoscut nici una din acuzațiile aduse și a negat că și-ar fi abuzat în vreun fel fetița. Totuși dovezile ridicate de anchetatori par să fie extrem de clare.
”Nu și-a recunoscut fapta. A negat. Imaginile au fost efectuate cu acel telefon mobil si au fost postate pe site-uri care găzduiesc fotografii pornografice cu minori. Urmează să stabilim tehnic cum le-a postat pe acele site-uri. Există și suspiciunea de abuz sexual. Se vor face investigații medicale ce vor stabili acest lucru! Copilul este destul de mic și abia vorbește”, a mai spus Veștemean.
Mama fetiței habar nu avea
Anchetatorii au mai stabilit că mama bebelușului nu a știut în nicio clipă de ceea ce soțul ei făcea cu fetița. ”Mama copilului nu avea cunoștință de ceea ce s-a întâmplat. Acele fotografii au fost făcute în momentul în care mama nu era acasă. Inculpatul are o condamnare pentru raporturi sexuale cu minore”, a mai explicat Veștemean.
UPDATE 19:15
Pe numele pedofilului a fost emis un mandat de arestare pe 30 de zile de către instanța sibiană, la propunerea procurorilor care instrumentează cazul.