Cel mai mare opozant al regimului Putin a fost asasinat noaptea trecută la Moscova. Fostul premier Boris Nemţov a fost împuşcat chiar în apropierea Kremlinului. Avea 55 de ani şi mâine ar fi trebuit să participe la un miting împotriva lui Vladimir Putin de organizarea căruia se ocupase ca lider al opozitiei.
[contextly_auto_sidebar id=”0ifMh56SlfAC89Ax3Y4KDZb8v4JOUzDt”]
Nemţov lucra la un raport ce urmărea să prezinte dovezi despre care el credea că arată implicarea directă a Rusiei în rebeliunea separatistă care a devastat Ucraina din aprilie 2014. Ucraina şi Occidentul acuză Rusia că susţine rebelii cu trupe şi arme sofisticate, însă Moscova neagă orice acuzaţie.
Putin i-a ordonat celui mai înalt gradat din forţele de securitate să supravegheze personal uciderea lui Nemţov.
„Putin a subliniat că această crimă brutală are toate ingredientele unui asasinat la comandă şi este extrem de provocatoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse.
Preşedintele american Barack Obama a cerut Guvernului rus să desfăşoare o investigaţie „promptă, imparţială şi trasparentă” pentru a aduce autorii crimei în faţa justiţiei. Obama l-a calificat pe Nemţov drept un „avocat neobosit” pentru drepturile cetăţenilor ruşi.
Secretarul de Stat american John Kerry a declarat că Nemţov şi-a dedicat viaţa unei Rusii mai democratice „şi unor relaţii puternice între Rusia şi vecinii şi partenerii săi, inclusiv Statele Unite”.
Nemţov a criticat ineficienţa Guvernului, corupţia tot mai accentuată şi politica Kremlinului faţă de Ucraina, care a adus relaţiile dintre Rusia şi Occident la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece.
Vorbind la radio cu doar câteva ore înainte de deces, el l-a criticat dur pe Putin pentru a plonjat Rusia în criză prin „politica sa nebună, agresivă şi mortală de război împotriva Ucrainei”.
„Ţara are nevoie de o reformă politică”, a declarat Nemţov pentru postul de radio Ecoul Moscovei. „Atunci când puterea se concentrează în mâinile unei singure persoane iar această persoane conduce pentru totdeauna, acest lucru va conduce la o catastrofă absolută”, a afirmat el.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a numit pe Nemţov un prieten personal şi un „pod” de legătură între cele două ţări. El a afirmat pe pagina sa de Facebook că speră că ucigaşii vor fi pedepsiţi.
Avocatul lui Nemţov, Vadim Prohorov, a declarat că politicianul a primit ameninţări pe reţelele de socializare şi a spus poliţiei despre ele, dar autorităţile nu au luat nicio măsură pentru a-l proteja.
Ministrul rus de Interne, care supraveghează forţa de poliţie din Rusia, a declarat că Nemţov a fost ucis cu patru focuri de armă trase în spate dintr-o maşină care trecea, în timp ce mergea pe un pod în apropierea Kremlinului, la scurt timp după miezul nopţii.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne Elena Alekseieva le-a spus reporterilor că Nemţov se plimba cu o femeie pe care o cunoştea, cetăţean ucrainean, în momentul în care un vehicul s-a apropiat şi atacatori neidentificaţi l-au împuşcat mortal.