controale drastice de la 1 martie in aeroporturile din spania

Autoritatea Aeroportuara AENA din Spania a anunțat noi reguli de control la bagajul de mână, în toate aeroporturile spaniole, incepand cu 1 martie.

controale drastice de la 1 martie in aeroporturile din spania
securitate aeroport
Noile reguli intră în vigoare la 1 martie și obligă pasagerii la un control integral al bagajului de mână. Aparatele electrice vor fi verificate separat de personalul de securitate, scrie romanul.eu

Potrivit unei directive europene privind securitatea în aeroporturi, controlul, realizat până acum la laptopurile pe care călătorii le poartă în bagajul de mână, se extinde asupra tuturor aparatelor electrice pe care pasagerii le pot avea asupra lor, de la tablete digitale și telefoane mobile, până la un radio, ipod sau  un banal uscător de păr.

Conducerea Aena a mai anunțat că se vor întări controalele cu verificări amănunțite, dar cu mai mult personal, astfel încât timpul călătorilor să nu fie pierdut. Directorul Aena, Fernando Echegaray, a precizat că aplicarea acestor măsuri suplimentare de securitate vor costa 17 milioane de euro pe an.

Normele trebuie aplicate și în aeroporturile naționale, nu numai în cele internaționale și mai prevăd instalarea unor mese cu laturi înalte, pentru a păstra intimitatea pasagerilor atunci când li se verifică bagajul de mână.

Aceste măsuri trebuie aplicate pe întreg teritoriul Uniunii Europene, în mod preventiv, deoarece informațiile autorităților arată că apar noi metode de camuflare a artefactelor explozive, a mai precizat conducerea Aena.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică