Primăria Sibiu a primit miercuri, 4 martie, vizita Alteţei Sale Regale Principele Nicolae. Primarul interimar al Sibiului, doamna Astrid Fodor, a primit înaltul oaspete, prezentând Alteţei Sale Regale Sibiul de astăzi: un oraş dinamic, o locaţie economică de succes, un oraş turistic cu un patrimoniu construit şi cultural bine pus în valoare.
„Ne-am bucurat să primim astăzi vizita Alteţei Sale Regale Principele Nicolae. Este a doua vizită a unui membru al Casei Regale din România la Primăria Sibiu. [contextly_auto_sidebar id=”rkXDgjopW36KmYpmEauwCZNtPaaDWhMC”]În 1997 instituţia noastră a fost vizitată de Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana. Familia regală reprezintă pentru foarte mulţi români un reper moral, un reper al patriotismului şi al eleganţei publice, dar mai ales un reper al istoriei României. Şi Sibiul reprezintă un reper important în istoria Transilvaniei şi deci a României şi de aceea cred că această vizită este cu atât mai semnificativă. […]Am constatat cu foarte multă plăcere, dar şi cu surprindere, că Alteţa Sa Regală este un musafir foarte des în oraşul nostru, ştie foarte multe despre Sibiu, despre locaţiile din Sibiu şi despre tot ce oferă acest oraş […]” a declarat primarul Astrid Fodor.
ASR Principele Nicolae a subliniat în declaraţia sa că nu este prima dată când vine în Sibiu, ci că revine aici ori de câte ori are oaspeţi din străinătate, aceştia apreciind de fiecare dată oraşul. Prezenţa la Sibiu a Principelui este ocazionată de lansarea unui program dedicat tinerilor, organizat în colaborare cu The Duke of Edinburgh International Award.
VEZI MAI JOS ÎNREGISTRAREA DECLARAȚIILOR!
Rusinica „principe Nicolae” !!Pune mana si invata limba romana!!!