Să vezi și să nu crezi! Nu mai e zi fără rețineri, arestări și denunțuri. Oameni în care am investit încredere electorală ori au fost numiți pe funcții, pe criterii politice, sunt cercetați, la rând, ca la moară. Nici dacă am fi o țară ocupată, nu cred că ritmul anchetelor ar fi atât de intens. Dacă și șeful instituției pusă să verifice integritatea înalților demnitari a fost reținut, cu perspectiva aproape sigură de-a fi arestat, înseamnă că vâna răului e groasă, în țara românească.
Cazul ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, mi se pare tulburător pentru starea națiunii. Faptul că e vorba de un ministru obligat moralmente să-și dea demisia, pentru fapte săvârșite când era „doar” primar de municipiu, nu mai e de mirare. Dar că s-a întâmplat să fie „invitat” la DNA în perioada în care se pregătește modificarea Codului fiscal, asta nu ușor de trecut. Unde mai pui că este vorba de un proiect cu prevederi liberale, așteptat cu sufletul la gură de comunitatea oamenilor de afaceri din România. Chestiunea asta, pentru o guvernare social-democrată, întrece orice imaginație. Într-adevăr, totul este învăluit în ceață, ca în celebrul film „Twin Peaks”. Numai acolo se întâmplau, la rând, evenimente din ce în ce mai dramatice, pe care nimeni nu le putea explica.
Mă rog, ministrul Vâlcov și-a dat demisia de onoare, dar rămâne (după cum a declarat premierul Ponta) să lucreze până la depunerea proiectului noului Cod fiscal în parlament. Problema României este cine va fi cel care îl va înlocui. Premierul zice că-i trebuie o persoană cu suflet de kamikadze. Nu știu ce crede Victor Ponta, dar kamikadze erau aviatorii japonezi care efectuau atacuri aeriene sinucigașe împotriva dușmanilor, în al doilea război mondial. Guvernul are nevoie de un luptător, dar nu cu mentalitate de sinucigaș fanatic, ci de profesionist calm și hotărât, în stare să convingă parlamentul să adopte noul Cod, pentru binele economiei și al românilor. Nu mă miră comparația deplasată a premierului, cum nu mă mai miră nimic la el, de când cu plagiatul tezei de doctorat.
Până la ora la care scriu acest comentariu, nu s-a anunțat nici un nume de posibil ministru al Finanțelor. Nu mă mir din două motive: 1. campania justițiară condusă de DNA își arată efectele colaterale: frica de asumarea pozițiilor fruntașe de conducere a cuprins elitele noastre și a dus la dispariția poftei de mărire a politicienilor noștri și 2. eram convins de mult că vom ajunge zilele unei crize fără precedent, din cauza lipsei de profesioniști. Convingerea mea e veche, cam de când am realizat cât de ușor au obținut unii, după 1989, diplomele de licență. De un sfert de veac, învățământul superior a trimis spre piața muncii inși și inse cu niveluri de pregătire jenante. Din cauza lor, alții sunt cei care se bucură de absolvenții noștri merituoși, pentru că în țară nu-și găsesc de lucru. Ce om de valoare ar accepta să facă parte din guvernul Ponta – plagiatorul?
În opinia mea, acesta este doar începutul crizei, ce se va generaliza în cinci, zece ani. S-ar putea să ajungem să aniversăm centenarul Marii Uniri, în plină desfășurare a acestei crize. Atunci ne vom reaminti că, după 1 decembrie 1918, Iuliu Maniu a chemat intelectualii transilvăneni în administrația publică, după ce funcționari ai vechiului regim dualist au refuzat, in corpore, să servească noul stat român. Acum o sută de ani, învățători, profesori și alte categorii de intelectuali, școliți în vechiul regim, au avut curajul și pregătirea minimă să se adapteze condițiilor din administrația publică a României Mari. Până astăzi (în realitate, de peste 30 de ani), într-o țară liberă, stăpână pe destinul ei politic, specialiștii de care societatea are nevoie au ajuns mai puțini decât în cele mai pesimiste premoniții.
Așadar, în ritmul în care lucrează DNA-ul, pe fondul crizei de oameni bine pregătiți, este posibil să rămânem fără autorități. Funcționarii vor părăsi posturile lor, de bună voie sau pentru a pleca acolo unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Alții nu-i vor înlocui, pentru că nu vor merita eforturile și riscurile pe care ar trebui să și le asume. Până la găsirea soluțiilor, va merita să ne întrebăm, din vina cui am ajuns în adâncul disperării. În orice caz, nimeni nu va avea de ce să arate cu degetul spre alții. În schimb, cine știe, poate vom găsi la alții specialiștii de care vom avea nevoie.