Platforma industrială de Vest a devenit un loc comun, în peisajul sibian. Atât ca zonă de investiţii, cât şi ca subiect de interes public. Oricine poate aprecia platforma ca măsură a integrării Sibiului, în circuitul relațiilor economice europene. Este răspunsul nostru la provocările integrării, mai largi, în UE. Asta poate însemna că suntem pe un drum bun. Dar nu mai mult decât îmi amintește festivitatea intitulată „Punerea acoperişului”, organizată la începutul activității unei firme occidentale pe platforma de Vest. În fapt, era vorba de „punerea acoperişului” pe viitoarea hală industrială, prin care se dorea să fie anunţată seriozitatea afacerii deschise la Sibiu. Şi totul se baza pe o concepție de sorginte occidentală: „Există un singur răspuns la provocarea globală – performanţa globală”.
Pe platforma industrială de Vest, s-au format comunităţi emancipate de tineri angajaţi. Mulți dintre ei, absolvenți ai facultăților sibiene. Comportamentul matur, modul lor de a gândi global depăşesc coordonatele tradiționale locale. Sunt tineri care au ajuns deja să lucreze la nivelul business-ului european. Pentru aceşti tineri, Germania, Austria, Franţa nu mai sunt doar destinaţii turistice. Deplasările lor în Occident, chiar și în Asia, sunt „misiuni” de colaborare, documentare şi perfecţionare. Cu toate acestea, este impresionantă discreția în care trăiesc, în ritmuri de activități riguros planificate. Unii deţin chiar și funcţii cu rezonanțe inedite în mediul industrial românesc, ce pot fi șocante, pentru cine a trăit epoca „treptelor de avansare”, în industria socialistă.
La modul general vorbind, mediul românesc de afaceri, de astăzi, este încă în formare. Ceea ce au trăit alţii demult noi aflăm abia acum. Despre afaceri și oameni de afaceri. Poate acesta e și motivul pentru care, la noi, se vorbește prea ușor de afaceriști, și nu de oameni de afaceri – traducerea mai exactă a termenului consacrat de businessman. Sunt destui cei care văd numai afaceriști, fără dureri de cap și scrupule în obţinerea de profituri sau, mai grav, în relațiile cu angajații. Puțini au habar de sacrificiile, eforturile şi riscuri pe care și le asumă adevărații oameni de afaceri, în lupta lor cu „mâna nevăzută” ce mișcă economia de piaţă. Mass-media au contribuții proprii, evidențiind, de dragul atenției publicului, cât de mari pot fi averile lor. La astea se adaugă frustrările funcţionarilor noștri de stat și furiile populare anti-capitaliste. Dacă mai punem la socoteală și exagerările birocratice, şi corupţia în structurile statului nu mai trebuie să ne mire că investiţiile, și nu doar cele străine, sunt pe o pantă descrescătoare, în România.
Şi totuşi, spre deosebire de alte regiuni ale ţării, „Sibiul este plin de mari investitori. Suntem la capacitate. Mai mult nu se poate”, declara, cu doi ani în urmă, primarul Klaus Iohannis. Dacă mai sunt şomeri la Sibiu, motivul principal ar fi lipsa calificărilor „în domeniile unde cererea este mare”. Rămâne de văzut dacă, de la înălțimea funcției supreme în stat, Iohannis va fi în stare – după cum a promis în campania electorală – să țină România în atenția partenerilor străini, așa cum, de altfel, a fost modelul pe care l-a practicat la Sibiu.
Nu vreau să par sceptic, dar mai degrabă îl văd pe Klaus Iohannis lăsând tot greul dezvoltării economiei românești pe seama guvernului Ponta. Știți de ce? Pentru că Ponta e în stare să aplice măsuri pe care nu le-a promis, dar pe care le copiază din alte programe de guvernare. De exemplu, liberale. Și de ce n-ar face-o – pentru binele României, nu-i așa? -, dacă președintele a declarat, imediat după ce a ajuns la Cotroceni, că nu se consideră obligat să găsească soluții la problemele ce țin de guvernarea țării. Iar liberalii sunt prea „noi” ca să se priceapă să ajungă, pas cu pas, la putere. Să fie oamenii președintelui!