Proiectul autostrăzii dintre Sibiu și Pitești este prioritar pentru Guvern sau cel puțin așa susține Ministrul Transporturilor. Rus a anunțat miercuri că acest proiect are acum o nouă problemă și anume cea a contestațiilor depuse.
Întrebat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, care ar fi proiectele prioritare de infrastructură rutieră, Ioan Rus a spus că printre acestea se numără autostrăzile Piteşti – Sibiu, Iaşi – Târgu Mureş, dar şi Comarnic – Braşov.[contextly_auto_sidebar id=”LRiiiwyPaHAzuZPqPY1ItOnMtkrF02se”]
„Avem câteva obiective, cum ar fi Piteşti – Sibiu, Comarnic – Braşov, Iaşi – Târgu Mureş, dar şi lucruri noi, Bacău – Braşov, Piteşti – Craiova, apoi continuarea a tot ce înseamnă Culoarul IV Pan European, vorbim de continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania. Autostrada Comarnic – Braşov o vom începe în acest an, suntem în negocieri cu Banca Europeană de Investiţii, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu bugetul statului, cu tehnicieni care au diverse variante de soluţionare. Ce pot să spun este că în acest an această autostradă va începe. Suntem în negocieri strategice, adică o facem din fonduri europene sau ca şi concesiune”, a spus Rus.
Piedici noi pentru proiect
În ceea ce priveşte autostrada Sibiu – Piteşti, ministrul Transporturilor a spus că acest proiect are o problemă legată de contestaţiile depuse.
„A câştigat cineva licitaţia pentru studiul de fezabilitate, s-a contestat, acum se analizează contestaţia. Ne ucide birocraţia asta cu contestaţiile. Avem un alt exemplu, centura Bacăului s-a câştigat acum doi ani şi a câştigat-o cineva. Altcineva a contestat şi doi ani ne-a ţinut în justiţie, iar la final justiţia a dat câştig de cauză celui care a câştigat licitaţia. S-au pierdut doi ani, dar şi bani. Ne încurcă şi legislaţia privind achiziţiile publice”, a afirmat Rus.
La rândul său, Corina Creţu a spus că pentru CE este important ca Masterplanul de transport să aibă susţinere naţională şi stabilitate, să existe asigurări că nu va fi schimbat pe parcurs.
„O dezbatere naţională şi o susţinere din partea forţelor politice, a societăţii, cred că este importantă. Programul de infrastructură mare înseamnă 9,5 miliarde de euro din partea CE, şi cu contribuţia României de 7 miliarde de euro, sigur se pot face priorităţi. Pentru priorităţile României fondurile acestea nu vor fi suficiente, dar e un pas înainte”, a spus Creţu.
Potrivit acesteia, pentru CE este o prioritate asigurarea interconectivităţii culoarelor europene de transport cu autostrăzile naţionale.